
Vizualizează
Săptămâna: 29 iunie – 6 iunie 2025
Calendarul Săptămânii:
29 D † SS. PETRU ŞI PAUL, ap.; Emma Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19
30 L Primii Sfinţi Martiri din Roma *
1 M Sf. Aron, fratele lui Moise
2 M Sf. Bernardin Realino, pr. PP
3 J SF. TOMA, ap.
4 V Sf. Elisabeta a Portugaliei *; Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.
5 S Sf. Anton M. Zaccaria, pr. *
6 D † DUMINICA a 14-a de peste an; Sf. Maria Goretti, fc. m. Is 66,10-14ab; Ps 65; Gal 6,14-18; Lc 10,1-12.17-20 (Lc 10,1-9)
Parohia noastră organizează și anul acesta tabăra de zi „Vara Împreună” în perioada 30 iunie - 5 iulie. Acest campus este adresat tuturor copiilor care doresc să își facă noi prieteni, să socializeze și să se dezvolte uman și spiritual cu ajutorul activităților propuse: ateliere, jocuri, momente de învățătură, lucru manual, cântece, dansuri, rugăciune. Vă așteptăm cu mare drag!
Săptămâna aceasta avem Prima Vineri și Prima Sâmbătă din lună. Vom vizita bolnavii și persoanele în vârstă din parohie pentru Spovadă și Împărtășanie, iar Vineri și Sâmbătă vom face adorație euharistică de la 17:00 – 18:00.
Ia si citește! Așa cum odinioară Sfântul Augustin a ascultat de inspirațiile Duhului Sfânt și s-a apropiat de cuvântul lui Dumnezeu, de Sfânta Scriptură, tot astfel vă îndemnăm ca la ieșirea din Biserică să împrumutați o carte din biblioteca parohiei noastre. Astăzi, vă propunem pentru lectură, cărți despre Sfinții Petru și Paul.
Prima recomandare este "Marele Pescar", un roman istoric țesut în jurul personalității Sfântului Petru. În Marele Pescar trăim la nivel personal întâmplările din viața lui Isus și a lui Simion, pescarul devenit ucenic, apostol și martir. O lectură la capătul căreia ne vom simți mult mai aproape de Dumnezeu.
A doua recomandare este o cărticică ușor de citit, Apostolul Paul, pasiune și mărturisirea lui Cristos. Cărticică cuprinde scurte povestiri care descriu drumul către credință și martiriu al Sf. Paul. Pentru credincioșii care doresc să se apropie mai mult de învățătura apostolului Paul, vă recomand Scrisorile lui din Noul Testament.
Ultima recomandare este tot o cărticică ușor de citit " E cineva acolo sus? Istorioare pentru suflet." Autorul ne invită să ne așezăm fața în fața cu propriul suflet, cu esența noastră lăuntrică, cea care ne ajută să spunem că există cineva acolo sus. Cărticica se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și părinților și preoților.
Lăudat să fie Isus Cristos!
pr. paroh Ciprian ANDREI
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Romano-Catolică „Sfânta Cruce”;
Șos. Mihai Bravu, 259, 030302, București, Sector 3
Tel: +40765050310; email: parohiesfantacruce@gmail.com