
Vizualizează
Săptămâna: 1 – 8 Decembrie 2024
Calendarul Săptămânii:
1 D † DUMINICA 1 din Advent; Ss. Florenţa, pustnică; Rudolf, pr. m.; Nahum, profet; Ier 33,14-16; Ps 24; 1Tes 3,12 4,2; Lc 21,25-28.34-36
2 L Ss. Bibiana, m.; Silveriu, pp. m.; Habacuc, profet
3 M Ss. Francisc Xaveriu, pr. **; Sofonia, profet
4 M Ss. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Fer. Adolf Kolping
5 J Sf. Sava, abate
6 V Sf. Nicolae, ep. *
7 S Ss. Ambroziu, ep. înv. **; Maria Giusseppa Rosselo, călug.
8 D † DUMINICA a 2-a din Advent; Sf. Narcisa, fc. PP Bar 5,1-9; Ps 125; Fil 1,4-6.8-11; Lc 3,1-6
Duminică, 1 Decembrie 2024, începem Adventul, timpul de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Crăciunului. În cadrul Sf. Liturghii vom binecuvânta coroana de Advent și vom aprinde prima lumânare. În timpul Adventului vă invităm să ne rugăm mai mult acasă/în familie și la Biserică; de asemenea, să facem mai multe fapte bune: reamintim de cutia speranței pentru misiunile din Kenia și de pachetele de alimente pentru cei bolnavi, bătrâni și săraci. Mulțumim frumos pentru generozitatea și implicarea dvs!
În timpul Adventului, îi invităm într-un mod deosebit pe toți copiii, adolescenții și tinerii din parohie și precum și toți cei de bunăvoință să participe la “Atelierele de creație”. Atelierele au loc Sâmbăta în sala de cateheză a parohiei noastre de la orele 10:00. Activitatea comună și voluntară are scop caritabil, iar lucrurile manuale și frumoase pe care le vom face împreună le vom expune la intrarea în Biserică pentru a fi achiziționate cu o ofertă benevolă. Împreună putem face mai mult bine! . Atelierele se vor finaliza cu clasicul Târg de Crăciun care va avea loc Duminica, 22 Decembrie, unde toate obiectele realizate vor fi achiziționate în scop caritabil. În cadrul atelierelor vom desfășura următoarele activități: pictura (mulaje din ipsos cu tematica), ornamente de Crăciun, rozarii, quilling și altele. Pentru înscrieri va rugăm contactați la 0768514986 - Beatrice. Programul următoarelor ateliere:
Sâmbătă, 7 Decembrie, de la orele 10:00, la sala de cateheză
Sâmbătă, 14 Decembrie, de la orele 10:00, la sala de cateheză
Sâmbătă, 21 Decembrie, de la orele 10:00, la sala de cateheză
Duminică 22 Decembrie – Târgul de Crăciun
Pr. paroh Ciprian ANDREI
Lăudat să fie Isus Cristos!
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Romano-Catolică „Sfânta Cruce”
Șos. Mihai Bravu, nr 259, 030302, București, Sector 3
tel: +40765050310; email: cipandrei@yahoo.com