Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru a VI-a Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor (26 iulie 2026)

Eu nu te voi uita (Is 49,15)

Iubiţi fraţi şi surori! Prin gura profetului Isaia, Domnul promite că nu va uita niciodată pe niciunul dintre noi. Ne asigură că feţele noastre sunt gravate pe palmele mâinilor sale (cf. Is 49,16) şi că iubirea sa este mai mare decât cea a unei mame pentru copilul ei (cf. Is 49,15). Profetul ne lasă să întrezărim un dialog intim şi intens în care Dumnezeu se adresează fiecăruia şi poporului însuşi, folosind forma familiară a lui "tu". Şi astăzi putem citi aceste cuvinte referindu-se la fiecare dintre noi şi fiecare dintre noi poate auzi acel "Eu nu te voi uita" adresat nouă.

Acestea sunt cuvinte care ne umplu de consolare şi încredere. Sunt răspunsul la un sentiment de durere care frământă inima: "Domnul m-a părăsit, Domnul m-a uitat" (Is 49,14). De câte ori în Sfânta Scriptură, în special în Psalmi, rugăciunea izvorăşte din nedumerirea celor care simt că viaţa lor nu mai interesează pe nimeni şi este neglijată! Sentimentul dureros de a fi uitaţi afectează din păcate multe persoane, iar printre ele multe sunt persoane în vârstă.

Iubirea lui Dumnezeu, care nu uită pe nimeni, se oferă ca un act de dreptate şi ca un răspuns la anonimatul în care prea adesea se pierde viaţa umană. În special peste viaţa multor persoane în vârstă, pare să atârne un văl care le estompează trăsăturile şi le învăluie în uitare. Aşa se întâmplă în casele unde domneşte singurătatea şi, de asemenea, în acele locuri de îngrijire unde unicitatea fiecărei persoane riscă să se reducă la numărul patului său sau la patologia sa.

Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor şi a Bătrânilor este o ocazie de a redescoperi faptul că Biserica este chemată să fie mamă pentru toţi şi că la orice vârstă este întotdeauna posibil să ne descoperim ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Fie ca această zi să fie, aşadar, un stimulent pentru toţi, în special pentru tineri, să reia frumosul obicei de a-şi vizita bunicii, membrii vârstnici ai familiei şi chiar şi pe cei care nu primesc deloc vizitatori. Cu acest mesaj şi cu prezenţa voastră, aduceţi-le apropierea şi afecţiunea papei. Faceţi în ala fel încât cuvintele profetului: "Eu nu te voi uita" să ia forma unei întâlniri tandre şi afectuoase. "Într-o epocă ce tinde să se accelereze şi să se fragmenteze, carnea umană continuă să strige să fie îngrijită şi recunoscută de mâini tandre, minţi atente şi cuvinte amabile. Cultura digitală multiplică conexiunile şi oferă noi posibilităţi de întâlnire; totuşi, inima umană păstrează o nevoie inevitabilă de apropiere" (Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 239).

Biserica ştie de suferinţa fiilor săi mai bătrâni, este conştientă că aceştia sunt prea adesea priviţi cu prejudecăţi şi consideraţi o povară; este conştientă că o economie centrată pe profit slăbeşte legăturile familiale; ştie că mulţi bătrâni sunt lăsaţi în urmă de copiii lor, forţaţi să migreze sau, în unele cazuri, să lupte în război. Pentru fiecare dintre aceste motive, este bucuroasă să anunţe promisiunea Domnului: "Eu nu te voi uita!".

Este dulce, la orice vârstă, dar mai ales când nu mai suntem tineri, să descoperim, aşa cum spunea fericitul Ioan Paul I, că suntem destinatarii "iubirii veşnice a lui Dumnezeu. Ştim: el are mereu ochii deschişi asupra noastră, chiar şi atunci când pare noapte. Este tată; cu atât mai mult, este mamă" (Angelus, 10 septembrie 1978). Chiar dacă nu ne vine firesc să credem aşa, adevărul este că nici la bătrâneţe nu încetăm să fim fii şi fiice şi, prin urmare, invitaţia de a ne întoarce în braţele lui Dumnezeu, a cărui iubire este în acelaşi timp paternă şi maternă, rămâne valabilă în fiecare zi.

Pentru mulţi, descoperirea duioşiei lui Dumnezeu are loc de-a lungul vieţii, uneori în ultima parte a vieţii. Din ce în ce mai mult, spre deosebire de trecut, este posibil să îmbătrâneşti fără să fi avut o experienţă reală de credinţă. Vârsta înaintată, în acest caz, pornind de la întrebările care se pun cel mai urgent în această etapă a vieţii, poate deveni momentul potrivit pentru a începe sau a relua o viaţă spirituală. În acest nou drum, putem recunoaşte că Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Augustin, "este mamă pentru că încălzeşte, pentru că hrăneşte, pentru că alăptează, pentru că protejează" (Comentariu la Psalmul 26, II, 18). Această conştientizare ne ajută să nu ne ruşinăm de fragilitatea noastră emergentă şi, de asemenea, să înţelegem că toţi avem nevoie unii de alţii şi cerşim atenţie şi grijă. Ne putem acum îndrepta cu încredere filială în rugăciune către Dumnezeu, care se apropie şi pe care învăţăm să-l recunoaştem în duioşia sa. Nu este niciodată prea târziu să începem să ne îndreptăm către el. Poate fi un mare dar pentru toţi.

Dragi bătrâni şi bătrâne, Papa Francisc a vorbit despre voi ca despre un "popor nou" (Cateheză, 23 februarie 2022), deoarece numărul persoanelor înaintate în vârstă nu a fost niciodată atât de mare în istoria omenirii. De aceea, este mai important ca niciodată să reflectăm împreună cu voi, "poporul nou", asupra a ceea ce ar putea fi vocaţia noastră atunci când fragilitatea, tovarăşă a omului de la naştere, pare să prevaleze. V-aş spune: nu vă temeţi de fragilitate! Această slăbiciune ascunde în sine un nou potenţial care luminează şi celelalte etape ale vieţii. Într-adevăr, atunci când este acceptată şi recunoscută, fragilitatea "deschide inima către sprijin reciproc şi către invocarea Celui care poate da ceea ce nicio putere umană nu poate garanta: reconcilierea profundă a inimilor şi, odată cu ea, pacea adevărată" (Întâlnire cu comunitatea algeriană, Bazilica "Stăpâna Noastră a Africii", Alger, 13 aprilie 2026).

Aşa putem trăi bătrâneţea ca nişte creştini: "fragili", dar în acelaşi timp "chemaţi". Un bărbat şi o femeie pot, de fapt, să se renască la bătrâneţe (cf. In 3,4-6) şi să exclame, împreună cu profetul: "În întoarcere şi în calm va fi mântuirea voastră, în seninătate şi în încredere va fi puterea voastră" (Is 30,15). O putere care poate deveni o invitaţie de a nu recurge la căile aroganţei şi ale puterii pentru a asigura convieţuirea umană, ci la căile reconcilierii şi ale adevăratei păci. În acest timp, marcat atât de dur de război şi de violenţa socială, mulţi se întreabă cum va fi lumea în care vor creşte nepoţii lor. Vă îndemn, dragi prieteni, să vă alăturaţi mie în rugăciune fierbinte pentru sosirea rapidă a păcii în întreaga lume.

Surori şi fraţi bătrâni, vă mulţumesc că mă susţineţi în fiecare zi cu rugăciunile voastre, mai ales când recitaţi Sfântul Rozariu. Vă răspund din inimă şi vă las cu această urare: Domnul să ne reînnoiască mereu în credinţă, în speranţă şi în caritate, el care nu ne uită niciodată!

Din Vatican, 15 iunie 2026

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu preluare: ercis.ro