Biserica Sfânta Cruce

cover

Vizualizează

10 May 2026

Copilăria Misionară Pontificală

Dragi copii,

V-ați gândit vreodată că și voi sunteți misionari?

Poate că vi se pare surprinzător, dar în ziua Botezului vostru, Isus v-a chemat pe fiecare pe nume și v-a făcut mici misionari ai iubirii Sale. Prin Botez am devenit parte din marea familie a lui Dumnezeu și am primit o misiune foarte frumoasă: să ducem iubirea lui Isus mai departe în lume.

Dar v-ar plăcea să trăiți și mai profund această chemare? V-ar plăcea să vă apropiați mai mult de inima lui Isus și să învățați cum să aduceți lumină și speranță altor copii?

Copilăria Misionară Pontificală este o mare familie de copii din întreaga lume care trăiesc cu Isus și vor să ducă iubirea Lui mai departe. Prin rugăciune, prietenie și fapte bune, copiii devin mici misionari ai iubirii lui Dumnezeu în lume.

Copiii misionari îl ajută și pe Sfântul Părinte în misiunea Bisericii. Copilăria Misionară este o operă pontificală, adică îl are ca părinte spiritual pe Papa. Astfel, copiii devin mâinile întinse ale Sfântului Părinte către copiii din întreaga lume, mai ales către cei care suferă în trup sau în suflet, către cei care sunt singuri, triști sau care încă nu-L cunosc pe Isus.

În Copilăria Misionară învățăm să ne rugăm unii pentru alții, să iubim, să slujim și să facem bine. Carisma noastră este foarte frumoasă: rugăciunea, slujirea și caritatea. Din rugăciune se naște slujirea, iar din slujire se naște iubirea care schimbă lumea.

Motto-ul nostru este: „Copiii îi evanghelizează pe copii, copiii se roagă pentru copii, copiii îi ajută pe copii.”

În această familie misionară creștem la școala iubirii lui Dumnezeu, avându-L ca model pe Pruncul Sfânt, care ne învață să avem inimi curate, simple și pline de iubire.

Sfânta Fecioară Maria ne însoțește cu iubire maternă și ne conduce mereu spre Fiul ei. Ea îi ocrotește pe copii și îi învață să spună „da” lui Dumnezeu cu încredere și bucurie.

Alături de noi merge și Îngerul Păzitor, prietenul ceresc pe care Dumnezeu l-a dăruit fiecărui copil pentru a-l ocroti, a-l călăuzi și a-l ajuta să rămână aproape de Dumnezeu.

Această frumoasă familie misionară a început în anul 1843, când episcopul Charles de Forbin-Janson a simțit în inima lui inspirația Duhului Sfânt de a crea Sfânta Copilărie, pentru ca și copiii să-L poată face cunoscut pe Isus și să îi ajute pe copiii din misiuni. El a fost inspirat și de exemplul Fericitei Pauline Jaricot, o tânără misionară care a înțeles că fiecare persoană poate face ceva pentru răspândirea Evangheliei în lume.

Mulți sfinți au trăit această iubire misionară și au devenit exemple pentru copii.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus a fost și ea copil misionar. Deși a trăit într-o mănăstire de clausură, ea s-a rugat atât de mult pentru misiuni și pentru oameni, încât astăzi este patroana mondială a misiunilor. Ea ne învață că și o inimă mică poate iubi foarte mult.

Sfântul Francisc Xaveriu a călătorit prin multe țări pentru a-L face cunoscut pe Isus oamenilor care nu auziseră niciodată despre El. A dus Evanghelia până la marginile lumii și a devenit unul dintre marii misionari ai Bisericii.

Terezita Castillo, o fetiță de doar zece ani, și-a oferit suferința pentru ca toți copiii să-L cunoască pe Isus. Înainte de a merge la cer, și-a dorit foarte mult să devină misionară. Ea ne arată că și copiii pot avea o inimă mare și sfântă.

În Copilăria Misionară facem multe activități frumoase împreună. În fiecare săptămână ne întâlnim pentru rugăciune și formare misionară, vorbim despre Isus și despre cum putem deveni mai buni. Ne întâlnim și pe Zoom, unde ne rugăm împreună și descoperim frumusețea misiunii.

În vacanțe organizăm întâlniri și activități speciale pentru copii și adolescenți misionari, iar vara avem Tabăra Națională Misionară, unde copiii din diferite locuri vin împreună pentru a trăi experiența misionară, pentru a-și face prieteni și pentru a-L descoperi mai mult pe Isus.

Avem și revista „Cu Isus în misiune”, unde copiii își scriu experiențele misionare și devin mici vestitori ai Evangheliei prin mărturia lor.

De asemenea, avem emisiunea „Cu Isus în eMisiune”, unde copiii și adolescenții povestesc cum îl fac cunoscut pe Isus altor copii prin rugăciune, iubire și mijloacele moderne de comunicare.

Și tu poți deveni copil misionar al lui Isus.

Copiii se pot înscrie la orice vârstă, iar după vârsta de 12 ani fac parte din grupul adolescenților misionari.

Dacă dorești să faci parte din această mare familie misionară, poți lua legătura cu părintele paroh Ciprian Andrei sau părintele vicar Silviu-Marian Șaran și îi poți spune numele tău, vârsta și un număr de telefon pentru a face parte fin grupul copiilor misionari de la Sfânta Cruce Apoi vei fi introdus în grupul național de WhatsApp al copiilor sau adolescenților misionari, unde vei primi toate informațiile și unde ne întâlnim pentru rugăciune și formare misionară.

În ziua de 23 mai, când celebrăm Ziua Națională a Copilăriei Misionare Pontificale. In Biserica Sfânta Cruce vom sărbători Duminică 24 mai la Sfânta Liturghie de la 10.30. Copii care vor face adeziunea vor primi un certificat de adeziune din partea Operelor Misionare Pontificale, semnat de părintele Eugen Blaj, director național al Operelor Misionare Pontificale, precum și un kit misionar cu simbolurile copilului misionar. Vor primi și crucea misionară, ca semn că doresc să meargă alături de Isus și să-L urmeze în misiunea Sa de iubire pentru lume.

Dragi copii, Isus are nevoie de fiecare dintre voi. Lumea are nevoie de iubirea voastră, de rugăciunea voastră și de inimile voastre curate.

Vă așteptăm cu drag în marea familie a misionarilor lui Isus.

Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook „Copilăria Misionară Pontificală”, pe Instagram „CMT România” și pe canalul de YouTube „OMP România”, unde descoperim împreună frumusețea misiunii și activitățile copiilor misionari.