Biserica Sfânta Cruce

home

Dacă nu găsești nici o cale de ieșire, încearcă privind în sus!

În zbuciumul orașului, pe o șosea din inima Capitalei, parohia cu hramul Sfintei Cruci e semn al Învierii și al păcii. Când îi treci pragul, pășești într-o oază de liniște, de odihnă, de blândețe. Activitățile caritative, desfășurate mai ales de tinerii coordonați de părintele vicar, include vizitele la bătrâni, aprovizionarea persoanelor singure și nedeplasabile cu cele de trebuință traiului zilnic și animarea vacanțelor pentru copiii parohiei.

În actuala casă parohială, a cărei construcţie a început în anul 1933, se află o capelă, care a aparţinut Bisericii Armeano-Catolice până în anul 1956, an în care la cererea parohului armeano-catolic, Pr. Clemens Koren, grav bolnav, capela a fost dată în grijă Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Diversitatea liturgică se regăsește și azi la Sfânta Cruce, unde Cristos este lăudat în două „limbi” liturgice: cea a ritului latin (romano-catolic) și cea a ritului bizantin (greco-catolic). Două liturgii, dar aceeași Cruce, aceeași Înviere, aceeași inimă care bate pentru Cristos.

Noutăți

cq5dam.thumbnail.cropped.1500.844
Preview

"Habemus Papam": Noul papă al Bisericii Catolice, al 267-lea, este Robert Francis Prevost: Papa Leon al XIV-lea

luna mai 2025
Preview

Săptămâna: 4 – 11 Mai 2025

WhatsApp Image 2025-04-26 at 16.50.58
Preview

Săptămâna: 27 Aprilie – 4 Mai 2025