Biserica Sfânta Cruce

comunitate

Comunitate

Despre tineret

Parohia "Sfânta Cruce", Şos. Mihai Bravu, nr. 259, sector 3, este adresa la care poţi întâlni în fiecare sâmbătă, în mod constant şi cu prilejul oricărui eveniment creştin deosebit, mulţi tineri uniţi în Cristos, El fiind singurul care ne-a putut aduna pe cât de mulţi, pe atât de diferiţi.

Vârste cuprinse între 14-15 ani şi aproximativ 30 de ani, băieţi şi fete, elevi, studenţi, cu serviciu sau fără, energici şi somnoroşi, vorbăreţi şi mai tăcuţi, glumeţi sau serioşi, fac parte din grupul nostru şi ne bucurăm că este aşa căci numai astfel putem fi compleţi ca grup.

community-1community-2community-3community-4

Discuţiile din curtea bisericii, după liturghiile de la ora 18:00 , cateheza duminica de la 15:30, întâlnirile sportive în parc, ieşirile la iarbă verde, la fel ca şi vacanţele la mare sau la munte, petrecerile de la parohie dar şi interacţiunile cu oamenii în vârstă şi bolnavii parohiei, implicarea în organizarea de programe pentru copii cât şi pentru tineri sunt doar câteva exemple din numeroasele noastre întâlniri şi activităţi, elemente ce conturează şi modelează personalităţile noastre în a ne completa şi simţi bine împreună.

Micile neînţelegeri şi disensiuni nu ne ocolesc nici pe noi, ca pe oricare grup de prieteni, dar nu ne facem griji căci El, bunul nostru prieten Isus, este printre noi şi nu va lăsa ca împăcarea să fie mult aşteptată.

Aceasta este familia noastră. Probleme, bucurii, speranţe, deznădejdii, emoţii, împliniri şi eşecuri, devin greutăţi mai uşor de purtat şi bucurii mai mari atunci când suntem împreună, împărtăşindu-ne din evenimentele vieţii noastre cotidiene, "din afară".

community-5community-6community-7community-8