Postat de Vlad Rusu pe 11 iunie 2010 în Fără categorie

Sunt, în sens rău, surprins de câtă ură există împotriva lui Dumnezeu. De cât de multă repulsie și derâdere creează un om care recunoaște, fățiș, că crede în Dumnezeu…

De unde vină această ură și acest refuz orb de a accepta ideea unui creator a toate? Este așa de stupidă ideea? În fapt, în mod rațional se impune ceva, cineva care a creat primul lucru și care la rândul lui să nu fi fost creat de cineva. Altfel, se ajunge la un nonsens, o imbricație matematică fără cap spre axa lui minus infinit.

Dacă suntem cât de cât raționali, realizăm rapid că o „nebunie” mai mare decât acceptarea acestei idei, a existenței unui Mare Creator, este cea a purei „întâmplări” prin care a fost creat Universul, Pământul și formele variate de viață și inteligență îl populează.

De ce „Big-Bang-ul” și Dumnezeu nu pot coexista? De ce nu poate exista ideea că Dumnezeu a dirijat acest „Bing-Bang” și că nimic nu s-a creat la voia întâmplării? De ce nu poate coexista laolaltă teoria creaționistă alături de cea evoluționistă? Sau e greu de închipuit că Dumnezeu, cel care a creat această minune de univers, nu poate „rectifica”, adapta și îmbunătăți pe parcurs speciile existente?

Complexitatea vieții pe Pământ și a întregului ecosistem este extraordinară, mind-blowing. Uitați-vă să zicem doar la corpul uman. Sunt atâtea variabile, sisteme incredibil de complexe care acționează coeziv. Este imposibil, pentru orice minte rațională, acceptarea ideii că totul s-a născut din nimereală. Vă rog să mă iertați, dar este stupid. Să recunoaștem, totul este regizat ca un ceas, printr-o inteligență și măiestrie care depășește cu enorm, enorm de mult cunoștințele noastre.

Și atunci, de unde această încăpățânare în a recunoaște că există Dumnezeu?

Citește în continuare…

Un comentariu la “Cum poți să-L descoperi pe Dumnezeu”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Raţiunea singură, dacă este nepervertită, este suficientă pentru a-l face pe purtătorul ei să realizeze existenţa atât a unui Creator, cât şi a unui Proniator. Dovadă este lungul şir al oamenilor de ştiinţă, de la Platon încoace şi din diverse culturi şi spaţii, care au ajuns, fără să aibă ajutorul credinţei, la concluzia existenţei lui Dumnezeu. Desigur, raţiunea singură nu poate trece dincolo de această limită, acolo unde sunt misterele credinţei: raţiunea nu e suficientă ca să înţelegi Sf Treime, nici Transsubstanţierea, nici natura divino-umană a lui Cristos sau pururea fecioria Mariei. Dar, cum spuneam, raţiunea filozofilor e suficientă pentru descoperirea Dumnezeului Filozofilor. Cu acea mică observaţie: vorbim de raţiune nepervertită.
    Prin urmare, motivul pentru care vedem astăzi că sunt atâţia oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu este pervertirea raţiunii. Iar pervertirea raţiunii nu poate fi explicată decât în cadrul fenomenului mai general al pervertirii, care se explică prin aderenţa la păcat.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>