Postat de Vlad Rusu pe 29 septembrie 2009 în Fără categorie

Am fost dintotdeauna fascinat de lumea macro şi lumea micro, de cât de superbă şi de infinit complexă şi incomprehensibilă este lumea ce ne înconjoară.
De la furnică, firul de iarbă, sau frumuseţea subatomică la fiinţele vii, corpurile cereşti şi galaxiile aflate la sute de milioane de ani lumină de noi.
Oricine are habar de puţină fizică sau chimie, îşi dă seama cât de complexă este de fapt lumea. Dumnezeu, dincolo de a fi un mare părinte iubitor şi iertător, este un mare savant şi un mare, mare, muncitor.

În calea evoluţiei şi satisfacţiei lui spirituale, omul are un mare mare vrăjmaş – obişnuinţa. Văzând zilnic „aceleaşi lucruri” – copaci, animale, oameni, ne „obişnuim” cumva ochiul nostru cu minunăţiile ce ne înconjoară şi cumva bagatelizăm sau uităm de cât de gradioasă este, de fapt, opera lui Dumnezeu.
Uităm să mai admirăm un răsărit de soare, să ne mai mirăm de cum un corp aşa de complex ca al nostru poate să funcţioneze în chip aşa de minunat, să ne mai minunăm de chimia minunată a aerului, frumuseţea culorilor sau – în chipul cel mai minunat – minunea vieţii.

Chiar şi omul parcă nu mai pare aşa mare lucru, mai ales acum, în era digitalizării, a creării roboţilor inteligenţi etc.
Marele păcat al omului este mândria. Omul chiar se crede inteligent.
Spre exemplu .. aude că nu ştiu ce inventator japonez a creat un roboţel care imită un câine… reacţionează la mângâiere ştie să dea din coadă şi altele.
În sinea lui crede că omul e aproape de a ajunge o minte sclipitoare ca a lui Dumnezeu. Omul se crede puternic.
No thanks. Decât un câine cu 2 baterii din magazin, pe care să dau mii de euro, prefer o „javră” de pe stradă, abandonată de oameni care o cred „banală”, pe care să o „cumpăr” gratis, cu dragostea mea. Aş prefera întotdeauna o pisicuţă reală, care să-mi toarcă, căreia să-i simt inimioara cum bate, blăniţa moale, şi de care să mă mir întodeauna de cât de minunat a creat-o Dumnezeu.

În mândria noastră, suntem cei mai praf. Se zice undeva în biblie: „Deşteptăciunea omului pentru Dumnezeu e nebunie”. Omul nu e în stare să creeze o celulă vie, darămite să creeze ceva care să aducă a organism.. În corpul nostru există câteva miliarde de bacterii. Aş dori ca oamenii noştri de stiinţă să poată crea una singură (de la zero, nu mutaţie), cu capacitate de înmulţire, hrănire etc.
Nimeni nu poate. În mod simplu spus, tehnologia lui Dumnezeu este mind-blowing, mult peste înţelegerea noastră.

Aş vrea ca un om să-mi spună diferenţa dintre verde şi roşu (nu la nivel tehnic – de radiaţie, ci la nivel senzitiv), să poată crea o nouă culoare, sau să-şi imagineze cum poate face un calculator să simtă văz, miros, gust.
De asemenea, celor care se îndoiesc de existenţa sufletului, i-aş ruga să-mi spună de ce un om care a murit prin înec, şi căruia îi e scoasă apoi apa din corp (deci fără leziuni interne), nu revine la viaţă, fiindcă – logic – ar trebui să-şi reia, asemenea unui mecanism, funcţionarea.

De multe ori, în nimicnicia noastră oribilă, ne credem avansaţi. Dragii mei, suntem absolut 0 barat.
Raportat la mărimea universului, chiar şi planeta pământ este 0, chiar şi galaxia noastră.
Ca să dau câteva date – telescopul Hubble a surprins acum mai mulţi ani o imagine panoramică cu galaxiile observabile din spectrul său (a se vedea aici).

I-auziţi aici: în imagine se văd 10.000 galaxii.
Întregul nostru cer observabil conţine de 12,7 milioane mai multe galaxii decât în imagine. Se ştie că o galaxie are câteva miliarde de stele.

I-aş ruga pe cei care se consideră cumva importanţi, să nu se mai considere. Dumnezeu e singurul mare. Noi suntem mici, mici mici. Teribil de mici.

Reluând ideea bacteriilor din corpul nostru, faţă de pământ, individual suntem aidoma unei singure bacterii din corpul uman.
Poate şi planeta noastră este vie, şi vorbeşte noaptea cu luna sau cu soarele.
Poate şi ea zice: „în corpul meu sunt câteva miliarde de bacterii”…

3 comentarii la “Mai mic, mai mare, şi mai mic, şi mai mic”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. mmary spune:

    Ai descris foarte bine atat micimea cat si mandria noastra…Sunt de acord cu tine in tot ceea ce ai afirmat…

    Dumnezeu e singurul Creator, Dumnezeu e Totul !

    Dumnezeu sa te binecuvanteze !

  2. Vlad spune:

    Multumesc mult Mmary pentru aprecieri.
    Poate iti faci cont si aici si scrii cate ceva si pe acest sistem. 😉

    Dumnezeu sa te binecuvanteze si pe tine!

  3. anonima spune:

    Comparativ cu Dumnezeu suntem mici,intr-adevar.Dar trebuie sa tinem seama si ca omul poate face si mult bine in acest univers.Sa nu uitam ca am fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Singurul lucru pe care il detest la oameni este sa ii vad uitand de ei si de conditia umana.Oricum,trebuie apreciat si efortul pe care il depun oamenii in stiinte.Trebuie sa fim recunoscatori pt evolutia in medicina,chiar si in stiinta.Sa tinem cont ca acolo este tot mana lui Dumnezeu.In ceea ce priveste medicina,poate multi au avut sansa la o noua viata datorita muncii si perseverentei cadrelor medicale.Noi continuam oarecum munca lui Dumnezeu.Ceea ce nu face rau omului,Dumnezeu primeste cu iubire.Cat despre descoperirile stiintifice,putem gandi pozitiv la o viata mai indelungata pt generatiile viitoare,daca ne gandim la apa care s-a descoperit pe Luna.Asta inseamna ca ni se mai acorda o sansa.Si tot Dumnezeu e in spatele acestor lucrari.Mereu se va descoperi ceea ce il va dori.Noi suntem mult prea mici sa facem ceva.Peste tot e mana Atotputernicului si toate au loc din dorinta si din lucrarea sa prin noi.
    frumos articol,trezeste atentia asupra existentei.ar fi mult de dezbatut,dar inchei aici.sper sa nu fi adus vreo ofensa.felicitari pt postare.Doamne ajuta!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>