Postat de mihneadragomir pe 21 septembrie 2010 în Fără categorie

Câteva gânduri la încheierea unei vizite cu adevărat triumfale: cea a Sanctităţii Sale în Regatul Unit.
Este remarcabil că Sanctitatea Sa a avut un succes puţin scontat nu spunând oamenilor ceea ce ei poate că ar fi dorit să audă, ci spunând lucrurilor pe nume. Noi suntem adesea înclinaţi să cucerim auditoriul şi avem impresia că asta se face minţindu-l frumos. Avem prea puţină încredere în Dumnezeu şi în puterea pe care mesajul Său o are de a cuceri inimile.
Dar Sf Părinte a cucerit inimile cu un „mesaj tare”, în care introducerea de bemoli şi gamele minore au fost ultima preocupare a partiturii sale. A zis limpede şi de repetate ori despre pericolul secularismului şi despre eroarea relativistă, o temă deja recurentă în discursul său. A spus că este necesară o nouă evanghelizare, ceea ce era de negândit în urmă cu doar 10 ani. A spus şi să nu ne temem să ne afişăm credinţa în spaţiul public, chiar dacă asta ne poate aduce suferinţă: a afirmat clar că „a crede în Dumnezeu” nu poate fi despărţit de „a trăi potrivit dorinţei Lui”. Nici nu a încercat să pună gunoiul sub preş, referitor la scandalurile de pederastie, minimalizându-le efectele. A spus că afectează în mod serios credibilitatea liderilor Bisericii şi că remediul unor asemenea grave derapaje de la viaţa de credinţă sacerdotală nu poate fi decât umilitatea şi o viaţă petrecută în sfinţenie. A făcut apologia unui convertit de la anglicanism în chiar principala catedrală a anglicanilor, de faţă cu primatul lor şi cu episcopatul lor, investind „traversarea Tibrului” de către fericitul John Henry Newman ca model de urmat în opera ecumenică şi în refacerea unităţii Bisericii. A făcut şi apologia Sf Thomas More, condamnat şi executat pentru credinţa sa catolică în chiar acel loc. Desigur, trebuie să fii papă şi, în plus, oaspete regal ca să îndrăzneşti ceea ce el a îndrăznit. Dar putea să nu o facă, putea să vină cu un mesaj de tip „lugu-lugu”, de felul în care o fac politicienii. Putea să spună fraze goale despre unitate, despre iubire, despre faptul că în vremea lui Thomas More „s-au făcut greşeli omeneşti de ambele părţi”, că „istoria reţine ceea ce e de valoare” şi altele de felul acesta.

Sunt tot mai fascinat de acest papă, fără îndoială cel mai mare dintre cei pe care generaţia noastră i-au prins până acum. De la venerabilul Pius al XII-lea, Biserica noastră nu a mai cunoscut un asemenea papă care să fie mai preocupat de ce spune decât de cum spune. Ne amintim şi astăzi cu emoţie despre marile celebrări din cursul deselor călătorii ale lui Ioan Paul al II-lea. Era ajutat şi de faptul că a fost un bărbat înalt, aproape fermecător în vremea tinereţii sale, a fost şi ajutat de cunoştinţele avansate de arta actorului pe care le deţinea din vremea studenţiei. Dar, în timp ce mulţimile veneau ca să îl vadă pe Ioan Paul al II-lea, ele vin să îl audă pe Benedict al XVI-lea: aici e o diferenţă. Şi mai este una: Ioan Paul a pus accent pe mesajul iubirii într-o lume întunecată de ură, Benedict promovează mesajul ortodoxiei credinţei într-o lume dezorientată de relativism: să mai spună cineva că Sfântul Spirit nu veghează asupra Bisericii Sale şi asupra celui care o conduce în mod vizibil, dând Corabiei exact acel urmaş al cârmaciului Petru de care ea are nevoie la un moment dat ?

2 comentarii la “Thanks a lot, Your Holiness !”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. frumos articolul, ma bucur sa ma informez mai ales ca nu am fost la curent cu lucrurile ce s-au intamplat cu prilejul vizitei papei din Marea Britanie!…este foarte bine sistematizat articolul, dar oare nu vroiau multimile sa il asculte si pe Ioan Paul al II-lea?…

  2. Venerabilul Ioan Paul al II-lea era căutat de mulţimi pentru prezenţa sa vizuală. Îmi amintesc că oamenii descriau experierea întâlnirii cu el într-un limbaj emoţional. „Mă simţeam minunat”, „am întrevăzut aura sfinţeniei” sau „este atât de aproape de tineri”. Dar, la urma urmei, puţini erau aceea care ar fi putut menţiona măcar titlul unei singure enciclice, cu toate că a fost foarte prolific în scrierile sale.

    Dimpotrivă, în cazul actualului sfânt părinte, ceea ce reţin oamenii este mesajul însuşi şi mai puţin purtătorul lui. De când e papă, a scris o singură carte, a călătorit mai puţin, a beatificat şi canonizat mult mai puţini sfinţi şi a publicat doar două enciclice. Dar toată lumea a auzit de „Deus caritas est” şi de „Caritas in veritate”.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>