Patru zile au trecut de când Isus, primit ca un Rege cu mult alai în Oraşul Îngerilor este vândut şi dus la o aşa-zisă judecată. Momentul despărţirii solemne de ucenicii Săi a fost urmat de curiosul eveniment al Agoniei din Grădina Ghetsimani. S-a dus să se roage şi, pe când apostolii au adormit, rugăciunea i-a fost împletită cu o teribilă suferinţă. Agonia din grădină a Domnului nostru a fost atât de intensă, încât picături mari, nu de sudoare, ci de sânge, au ieşit din fiecare por şi s-au scurs pe pământ.
Iată cele trei motive care au pricinuit această sudoraţie hemoragică, aşa cum sunt redate de Catehismul de la Baltimore:
1. Cunoaşterea limpede şi sigură a suferinţelor care urmau să fie suportate în curând. Dacă ar urma să fim daţi morţii chiar mâine şi am cunoaşte exact felul morţii noastre şi suferinţa pe care va trebui să o îndurăm, cât de mare va fi teama noastră! Domnul nostru, cunoscând toate lucrurile, cunoştea în detaliu ce urma să sufere. Mai mult decât atât, suferinţa Lui a fost mai mare decât ar putea fi a noastră, chiar dacă am suferi o moarte de acelaşi fel: aceasta, doarece trupul Său era perfect, prin urmare mai susceptibil faţă de durere în comparaţie cu al nostru. O rană a ochiului, din cauză că aceasta e o parte mai delicată şi sensibilă a trupului, ne provoacă o durere mai mare decât o rană a piciorului sau mâinii. Deci, toate părţile trupului Domnului nostru fiind atât de sensibile şi perfecte, putem cu greu să ne imaginăm torturile înspăimântătoare la care Domnul nostru a fost supus; numai gândul la ele I-a provocat asemenea agonie.
2. Păcatele trecute, prezente şi viitoare ale tuturor oamenilor. El cunoaştea toate lucrurile, aşa cum am spus şi, privind spre lume înapoi în timp, ştia toate păcatele comise cu gândul, cuvântul şi fapta, din timpul lui Adam şi până la El: vederea tuturor acestor ofense împotriva Tatălui Său era de o mare tristeţe.
3. Privind înainte a văzut cât de puţine persoane vor trage folos din toate suferinţele pe care era pe cale să le îndure. El a văzut toate păcatele care vor fi comise din momentul morţii Sale până la sfârşitul lumii. Ne-a văzut şi pe noi păcătuind, şi pe toţi ceilalţi. Nu este nimic de mirare că a suferit atât de mult în acea grădină. Suferinţa acelei nopţi este numită “agonia Domnului nostru din Grădina Ghetsemani”.
Dar noi, oare vom trage folos, până la sfârşit, din suferinţele Lui, sau vom face ca ele să fi fost în zadar ? Oare câte picături din scump Sângele lui am făcut să se scurgă pe pământ, când El, în baza preştiinţei Sale, a văzut şi relele pe care le-am făcut, şi binele pe care l-am fi putut face, dar nu l-am făcut ? Oare vor rodi aceste picături scurse în pământul din care suntem plămădiţi ? Pentru ce, Răscumpărătorule, care singur ai fost liber, te-ai făcut serv asemenea nouă ? Pentru ce ne-ai mai răscumpărat, dacă noi nu din alaiul cel de Duminică, alaiul care te-a primit ca rege facem parte, ci din alaiul celălalt, alaiul de Joi, care mergea cu Fiul Pierzării în frunte şi de el se lăsa condus ? Ajută-ne, Doamne, să te urmăm, că singuri nu putem, şi fără harul Tău picăturile Tale de sânge nu vor fi seminţe roditoare, ci seminţe pentru păsări ! Ca şi căpetenia apostolilor, care de Tine s-a lepădat de trei ori în noaptea aceea, şi noi ne-am lepădat, ba încă de mai multe ori ! Bunule şi iubitorule de oameni, noi nu de trei ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte îţi cerem iertare şi îndurare, şi, ca ucenicul Tău spunem şi noi: “Doamne, Tu ştii că Te iubesc !”
Domnule Mihnea, vad ca aveti oarece cunostinte in ceea ce priveste patristica si traditia Bisericii.
Port de cateva zile o polemica impreuna cu un coleg (care e adventist) pe tema zilei de odihna. Bineinteles, el sustine ca Biserica a schimbat Sabatul(ziua sambetei) cu ziua de duminica pe considerente politice (in primul rand datorita lui Constantin cel Mare). Am incercat sa-i explic ca pe vremea lui Constantin erau fara indoiala foarte multi crestini atat in apus cat si in rasarit si o asemenea schimbare ar fi produs fara indoiala o scindare intre drept-credinciosi si institutia bisericii. De unde rezulta ca legiferarea zilei de duminica ca zi de odihna pe intreg cuprinsul imperiului nu a venit decat ca o confirmare a starii “de facto”…etc..etc…
Dar totul e in van. El imi tot arata decalogul din Biblie si imi reproseaza ca Biserica a scos porunca a 3-a (a zilei de odihna) si a inlocuit-o in decalogul pe care il propune oficial(ceea ce e adevarat).
M-am gandit ca, avand in vedere cunostintele dvs. ample a-ti putea sa-mi oferiti o mana de ajutor, sciind un viitor post pe tema aceasta. Bineinteles, nu ma intereseaza izbanda in polemica, cat ajungerea la adevar, care e cel detinut de Biserica.
Mulţumesc pentru aprecierile dv care mă flatează. Acuma, în ceea ce priveşte disputa cu partenerul adventist: am observat că este extrem de dificil de convins acest soi de oameni şi cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este să nu plecaţi de la prezumpţia că este absolut necesar să câştigaţi orice polemică. Poate că ar fi mai bine să înlocuiţi o eventuală replică şi, în loc, să adresaţi o rugăciune Sf Spirit ca să îl lumineze pe acela. Sf Spirit poate convinge acolo unde noi nu putem şi vedem bine, din Faptele (Actele) Apostolilor, că şi acei ucenici aleşi de Mântuitorul, până ce nu s-a coborât Sf Spirit asupra lor, nu ajunseseră la plinătatea credinţei.
Povestea cu împăratul Constantin care ar fi mutat sabatul Duminica este o veche marotă a acestor adventişti: e departe de a fi cea mai gravă din ceea ce învaţă erezia lor. Pentru ochi neorbiţi, argumentele biblice sunt suficiente pentru a discerne adevărul în privinţa Zilei Domnului. Citiţi, de exemplu, ce spune Sf Ap Paul în Epistola către Evrei cap 4, în special versetele 7-9. Mai apare şi în alte locuri, spre exemplu în Revelaţie (Apocalipsa), când Sf Ioan precizează care e ziua în care a fost răpit în duh (dar nu mai ştiu exact versetul). Oricum, din pricina felului deformat în care ei citesc Biblia, sunt slabe speranţe că îl veţi convinge.
Preotul care m-a convins pe mine, pe când bâjbâiam în anii studenţiei, să mă convertesc la catolicism, cu drepţii să-l ţină Domnul pe acel adevărat pescar de oameni, nu a făcut-o atât de mult cu Biblia şi cu Patristica, ci mai mult a făcut-o prin exemplul său de viaţă sfântă, închinată Stăpânului nostru şi Bisericii Sale, în ciuda persecuţiilor şi terorii la care un regim ateu l-au supus. De aceea, eu cred că cea mai bună apologetică pe care o putem folosi este exemplul de viaţă personală. Dacă vom face ca în sufletele noastre să strălucească lumina chipului lui Dumnezeu, nu va mai fi nevoie de prea multă teologie ca să-i convingem pe cei care Îl caută pe Domnul. Iar pe cei care suferă de induratia inimii, să-i lăsăm în grija Vistierului Bunătăţilor, care nu vrea să piară nici o făptură, ci toţi, la lumina adevărului să ajungă.
Mi-ati deschis ochii in multe privinte. De fapt, mi-am dat seama ca am fost atras intr-o mare capcana, in care am si cazut. Polemica folosind trunchiat citate din Biblie, implicit scoase din context, e o mare greseala si e fundamental necrestina. Daca cineva poate sa o lumineza (caci e o “ea”) atunci acel cineva e, fara indoiala, Hristos.
Nu-mi aduc cu precizie aminte, dar undeva, intr-una din epistolele sale, Sf. Pavel spune ca Dumnezeu ii lasa in mod special in intuneric pe necredinciosii ignoranti si plini de sine (reproduc doar ideea). Iata inca un paradox dumnezeiesc, de unde deduc ca luminarea intr-o chestiune dogmatica nu poate veni din afara, ci doar din interiorul tau, doar daca il afli pe Hristos in forul tau interior(tocmai asta e dovada ca crestinismul e autentic, ca Evanghelia e adevarata:”Nu stiu ca e asa.Cred ca-i asa si constat – experimental – ca asa e”-N. Steinhardt – schimbarea are mereu loc tainic in suflet, fara participarea ratiunii). Si asta nu se poate decat prin rugaciune, nu prin polemici care pot duce foarte usor la ratacire, dupa cum spuneti, “caci toate cate sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu”.
Dibuiam si eu lucrul acesta, dar neclar, nu foarte bine conturat. M-ati ajutat sa-mi cristalizez si fundamentez o idee pe care o intuiam vag.
O sa o pomenesc in rugaciunea mea.
PS: Daca la dvs. schimbarea fundamentala a fost catalizata un preot, la mine luminarea a venit printr-o carte, pe care v-o recomand, daca nu ati citit-o inca: Jurnalul Fericirii-N. Steinhardt.
Doamne ajuta.