Aţi reflectat vreodată asupra verbului “a explica” ? Şi aici cunoaşterea etimologică este un instrument de cel mai mare ajutor, iar rezultatele reflecţiei vor aduce rod celui care se osteneşte.
Verbul a explica provine din prepoziţia ex, (extras, provenit din) din şi verbul de bază plico-plicare (a îndoi, a “plicatura”) şi se folosea la început pentru munca de a trage ghem dintr-un scul de lână (sau din alt ghem în care firul s-a încurcat ori s-a rupt). Cei care au apucat să vadă cum se toarce lâna îşi pot aminti că smocuri de lână brută (după spălare şi uscare) alcătuiau caierul (tortul) de pe furcă, de unde, printr-o mişcare ageră se trăgea fir, care mai întâi se înfăşura pe fus, apoi pe vârtelniţă. Sculul de lână este ceea ce se ia de pe vârtelniţă. Ei bine, ultima operaţiune, cea de desfăşurare a sculului şi de trecere a firului în formă de ghem, se numea, la început, explicare, verb care abia apoi a căpătat un sens figurat, azi singurul uzual.
Prin urmare, cel care explică procedează la fel: el desfăşoară mai întâi un lucru îndoit, plicaturat sau care (pare a fi) încurcat. Cum rectitudinea firului explicaţiei nu poate fi urmărită peste o anumită lungime, la capătul celălalt, al doilea personaj al explicaţiei înfăşoară din nou firul în cu totul alt chip decât fusese, şi anume într-un mod mult mai folositor sieşi.
