Cuvântul este unitatea de bază în orice limbă a planetei formată din silabe , prin care o persoană îşi exprimă ideile, părerile sau dimpotrivă criticile. Cuvântul exprimă stări de spirit şi este mijlocul prin care ne putem exprima în relaţiile cu ceilalţi, fără el probabil că singurul mijloc la îndemână ar fi limbajul semnelor, al feţei şi al mimicii. Cuvântul a creat lumea şi ne-a entuziasmat, sub impulsul cuvântului, Dumnezeu Creatorul a tot şi toate a creat: vieţuitoarele lumii, a despărţit uscatul de ape şi a aşezat norii pe întinsul cerului, a despăvârşit procesul creaţiei prin cei dintâi oameni pe care i-a aşezat în Edenul Pământesc semn al aparteneţei lor umane şi spirituale. Când cei dintâi oameni au greşit faţă de Creator prin neascultare, mâncând din ’’Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului’’, Dumnezeu a găsit de cuviinţă să îi mustre şi să îi alunge din Raiul Pământesc folosind tot cuvântul. Şi pentru a întelege cât mai bine despre cele enunţate mai sus, la îndemâna fiecăruia dintre noi este mesajul Evanghelistului Ioan care spune că înainte de toate a fost cuvântul. ( Evanghelia după Ioan cap. 1, vers 1-3) Aici cuvântul capătă sens şi substanţă, cuvântul era la Dumnezeu pentru că Dumnezeu era cuvântul, toate au fost create de Dumnezeu deci prin cuvânt au fost create toate, pentru că Dumnezeu era cuvântul. Mai multe detalii le găsim în Cartea Facerii şi în Evanghelia după Ioan. (Cartea Facerii/ Genezei cap. 1, vers. 1-27).
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul reprezintă : unitatea de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor; vorbă. Exista şi tipologii ale cuvântului care sunt: 1). Cuvânt simplu este un cuvânt care conţine un singur morfem radical. 2). Cuvânt primitiv este un cuvânt care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Există însă şi alte întelesuri ale cuvântului, atribuite de limba română, a-şi da cuvântul a promite cuiva ceva şi a face tot ceea ce este posibil ca ceea ce am promis să şi îndeplinim în caz contrar ne pierdem cuvântul, adică ceea ce spunem nu mai reprezintă nimic, adică ne pierdem cuvântul. Cuvântul adresat în şedinţe solemne, parlamente sau adunări religioase ori de alt fel, presupune luarea cuvântului în public şi enunţarea unui mesaj în faţa unui personal care te ascultă şi te urmăreşte. Schimb de cuvinte reprezintă o discuţie aprinsă, ceartă, sfadă între două sau mai multe persoane. Joc de cuvinte, glumă bazată pe asemănarea cuvintelor, calambur. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinţă, într-o adunare), a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul, a vorbi (într-o adunare) sau a interzice cuiva să ia cuvântul într-o adunare, adică a i se refuză cuiva să vorbească în cadrul acelei adunări de la pupitru. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) este o promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. Cel care se implică emoţional îi dă sens cuvântului dat şi fără acest cuvânt nu mai reprezintă nimic, este asemenea unei ’’arame sunătoare’’ sau a unui ’’chimval răsunător’’.. Oare noi vrem să ne asemănăm cu acele persoane care se află la periferia societăţii şi a spiritului!? A(-şi) da cuvântul (de onoare), a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preţ ceva, este ceea ce omul ar trebui să îşi propună şi este “unitatea de măsură” a valorii umane. Cuvânt înainte sau prefaţă de la începutul fiecărei lucrări ştiinţifice, cuprinde totalitatea cuvintelor prin care autorul sau o persoană desemnată în acest scop, prezintă respectiva lucrare, capitolele, direcţiile sau abordările precum şi temele pe care respectiva lucrare le tratează în paginile care urmează . Acestea sunt unele dintre accepţiunile pe care fiecare dintre noi le recunoaşte din vorbirea curentă, şi care capătă sens şi formă în momentul în care le folosim ca mijloace de comunicare în comunicarea inter-umană.
Când a apărut cuvântul nu se poate ştii cu exactitate, o perspectivă laică ne poate duce cu gândul la primele momente în care omul a încercat să articuleze primele cuvinte şi a transformat sunetele într-o formă de gândire mult mai complexă silabisind primele cuvinte. Aşa au început primii oameni să se înţeleagă între ei folosind un limbaj comun şi pretutindeni acceptat. Dacă ar fi să trecem dintr-un registru laic într-unul religios, aceste afirmaţii par a nu se confirma. Cel dintâi om a vorbit cu Dumnezeu şi despre această manifestare ne vorbeşte aceeaşi Carte a Facerii, Dumnezeu a întrebat omul de unde îşi dă seama că este gol, răspunsul nu a întârziat să apară pentru că femeia l-a ispitit, iar femeia a dat vina pe şarpe. Dacă ar fi să dăm crezare acestei surse testamentare, ar trebui să ne gândim că omul dejea comunica cu Dumnezeu, deci exista un limbaj şi în subsegvent limbajului, cuvântul. Ceea ce vine în contradicţie cu perspectiva darwinistă care susţine că omul a fost într-o continuă schimbare şi până să articuleze sunete şi cuvinte a trăit în peşteri în compania animalelor, el fiind la început un animal primat, urmaş al unor maimuţe primate. Urmărind acest fir ne putem da seama cu uşurinţă că perspective laice i se opune cea spirituală şi invers.

Capitolul 11 din Cartea Genezei/Facerii de vorbeşte de un anume ’’Turn Babel’’, şi ne indică acest oraş contruit după ’’Potopul lui Noe’’ ca fiind locuit de persoane care vorbeau aceeaşi limbă. În lipsa unor izvoare care să conteste faptul că acest oraş era singurul din aceea perioadă locuit de populaţia pământului, ne putem gândi că pe suprafaţa pământului se vorbea o singură limbă şi se folosea acelaşi lexic şi acelaşi vocabular de cuvinte acceptat. Se poate presupune deci, că aşa cum ne indică Evanghelia după Ioan că începtul este cuvântul, a fost creat la început de Dumnezeu pentru că el este cuvântul, încă înainte de întemeierea lumii şi tot ce presupune acest lucru prin procesul creaţiei. Aceeaşi Carte a Facerii sau a Genezei ne istoriseşte că, Dumnezeu văzând ce fac oamenii, a schimbat limbile oamenilor şi aceştia nu se mai înţelegeau între ei. Astfel Dumnezeu intervine personal, şi pentru că oamenii prin neascultare l-au dezamăgit pe Dumnezeu, s-a văzut nevoit să le schimbe oamenilor limbile între ei. Aşa au apărut mai multe limbi şi mai multe cuvinte, lexicul era diferit de la un popor la altul iar bagajul de cunoştiinţe era diferit exprimat de la un neam la altul. În ceea ce priveşte cuvântul, lucrurile nu se opresc aici, întodeauna se găsesc mult mai multe lucruri de spus despre cuvânt, însuşi Dumnezeu îi oferă poporului lui Israel, sub formă de îndemnuri, ”Tablele legii” a căror enunţ este format din cuvinte şi care sunt într-un limbaj comun transmise lui Moise pe Muntele Tabor. Aşa cum am văzut în întreaga expunere enunţată mai sus, accepţiunile asupra cuvântului sunt multiple, ele pot îmbrăca forme laice sau dimpotivă forme spirituale, asta nu înseamnă că în opoziţie unele dintre ele se anulează reciproc, întreaga înţelegere se fundamentează pe experienţa fiecarui om, în cadrul în care ele sunt enunţate, pe limba în care sunt exprimate şi nu în ultima instanţă pe educaţia spirituală şi academică a fiecăruia dintre noi.