Întâlnirea de la Oneşti (tinerii şi politica în cadrul organizaţiei Kolping)

articol de: Daniel Farcaş

În urma invitaţiei primite de la preşedintele Kolping Moldova, Corneliu Bulai, de a prezenta tinerilor oportunitatea implicării în politică, am ales să participăm la Oneşti în week-end-ul trecut ( 17-18 aprilie 2010). Am acceptat cu bucurie invitaţia de a împărtăşi celor prezenţi din experienţele noastre şi am ales să îl invit şi pe prietenul meu Marius Oanţă, care să expună o viziune de ansamblu asupra implicării tinerilor de astăzi în politică. Asociaţia Kolping este o organizaţie non-guvernamentală care are în vedere formarea noilor cetăţeni din perspectiva familiei creştine începând de vârste foarte fragede în mai multe domenii ale formării (inclusiv cea politică).

onesti

Ideea de a creea Familia Kolping a aparţinut părintelui Adolf Kolping, care în noiembrie 1846 a înfiinţat prima “Asociaţie a calfelor catolice” în Elberfeld, la 6 mai 1849 a înfiinţat “Asociaţia Calfelor” în Köln. Înca în timpul vieţii lui Adolph Kolping au fost înfiinţate asociaţii în Germania, Elveţia, Austria, Cehia, Boemia, Croaţia, Italia, Belgia şi chiar S.U.A. Adolph Kolping a cunoscut viaţa grea a calfelor şi scopul lui concret a fost să le ofere acestora un cămin şi orientare în viaţă. Kolping România există de mai mult de 150 de ani, se poate vorbi deci, de o oarecare experienţă întreruptă doar în timpul regimului comunist.

Kolping România şi-a asumat următoarele scopuri şi sarcini:
• să-şi formeze membrii spre a se afirma ca buni creştini în lume, şi anume în profesie, căsnicie şi familie, în Biserică, societate şi stat ;
• să ofere servicii şi ajutor atât membrilor săi, cât şi altora;
• prin activităţile membrilor săi, sau ale grupurilor sale, să favorizeze bunăstarea generală şi să acţioneze pentru înnoirea permanentă a Bisericii şi a societăţii.

M-am bucurat foarte mult, că tinerii au fost foarte receptivi şi au dat dovadă de interes asupra celor prezentate. La această întâlnire a participat şi asistentul spiritual, părintele Bogdan Catană paroh în parohia romano-catolică din Bârlad. Sper ca pe viitor să pot colabora cu Asociaţia Kolping şi să pot avea o implicare mai mare. Mulţumesc pentru invitaţia făcută şi îmi doresc ca pe viitor să mai primesc şi alte invitaţii.