În timpul Posului Mare sunt tot mai mulţi care se laudă că încearcă să facă multe: beţivii ca nu mai beau, vicioşii ca renunţă la viciile lor, părinţii că nu îşi mai bat copiii, ş.a.m.d. Eu nu mi-am propus nimic, nici nu îi mulţumesc lui Dumnezeu că “nu sunt ca vameşul acela”, căci poate că în multe mă asemăn cu el. Nu mi-am propus nimic din mai multe considerente. Primul motiv este că vreau să fiu chiar eu, cu bunele şi relele mele, cred că asta îşi doreşte Dumnezeu deşi nu mă substitui Lui. Ceea ce pot să îmi propun este să stau de vorbă cu mine şi să nu afle nimeni ce îmi propun să fac. Poate să renunţ la mine în numele bunei credinţe universale. Să nu mai dau vina pe Dumnezeu pentru toate neajunsurile mele, să nu mai golesc de conţinut credinţa şi să nu mai aud de exaltare pentru că în timpul Posului Mare aud şi citesc tot mai multe cuvinte exaltate. Aşa înţeleg eu postul, fără cuvinte goale de conţinut şi fără promisiuni deşarte. Despre celelalte sunt doar vorbe goale, goale de substanţă şi conţinut. Al doilea motiv este că nu vreau să mai văd citându-se din mistici şi sfinţi. Toţi citează din ei deşi asta nu face să fim cu nimic mai buni creştini. Şi în fine, al treilea motiv este că nimeni nu încearcă să trăiască altfel credinţa ci doar să se laude că încearcă să o facă.
Scris de: TATIANA Cincasciuc
Am ales sa dezbat acest subiect, deoarece numeroase persoane nu sunt constiente de scopul lor in viata. Cum bine stim cu totii, fiecare om a fost inzestrat, de catre Duhul Sfant, cu un talent, pe care sa-l exploateze si sa-l rodeasca, nu sa-l abandoneze. Exista persoane, care, spre norocul lor, au primit in dar, de la Duhul Sfant, mai multe talente, avand asadar multiple vocatii.
Din nefericire exista si multi tineri, care nu au avut niciodata un vis anume si care, in momentul inscrierii la o facultate, ori aleg una la intamplare, fara macar a-i pasiona, ori aleg una doar de dragul parintilor. Iar acest lucru este complet gresit! In mod normal, un om viseaza din copilarie sa devina ceva anume sau, de ce nu, cineva, iar ulterior, pe parcursul anilor, isi modifica sau isi consolideaza gandurile si dorintele. Important este sa recunoasca in el, pe parcursul anilor sau macar in adolescenta, acea vocatie, pentru care sa-si doreasca, tot mai mult, sa lupte, pentru a o indeplini. Altfel, cu cat vrei sa urmezi o cariera, fara a te simti motivat, cu atat mai multe sanse sunt sa esuezi!
Eu, una, ma conving pe zi ce trece mai mult care este telul meu in viata, care este acea vocatie, pe care o mentionam mai sus. Sau mai bine spus, ma conving care sunt vocatiile ori pasiunile mele, fiind constienta ca sunt mai multe si ca exista, totusi, o ierarhie intre ele. Mi-ar placea mult ca fiecare din noi sa aiba convingerea mea si sa nu mai caute in viata lucruri ori meserii, care efectiv nu li se potrivesc. Sincer, nu imi face deloc placere, cand aud o persoana ca vrea sa devina, de exemplu, avocat, doctor sau preot, doar pentru a duce o viata buna, viata cu care ori a fost obisnuit intotdeauna, gratie parintilor, ori pe care, din contra, nu a cunoscut-o niciodata, dar dupa care a suspinat mereu. Si e trist sa vezi cum oamenii isi irosesc unica si scurta viata pe care o au, pentru a cauta sa aiba cat mai multi bani sau o pozitie cat mai inalta in societate. Nu mai spun de acei oameni care isi unesc viata cu a altei persoane numai din interes. Prefer sa nu comentez acest subiect, care este mult prea dezgustator, pentru placul meu.
In final, ii sfatuiesc pe fiecare dintre noi, care si-au descoperit vocatia / vocatiile vietii, sa nu cedeze, atunci cand simt ca nu este deloc simplu sa o / le realizeze si sa se bucure, in mod modest, de reusita. De asemenea, ii sfatuiesc si pe aceia, care inca nu cunosc drumul lor in viata, sa il roage pe Sfantul Duh sa le lumineze mintea, sa le dea curajul de a lupta pentru ceea ce isi doresc cu adevarat si, evident, sa aiba puterea de a se ridica, dupa fiecare cazatura.
Etichete: Duhul Sfânt
| Scris de Florenţa GAVRILĂ |
| Miercuri, 14 Aprilie 2010 09:44 |
Un monument istoric important pentru comunitatea catolică din judeţul Tulcea, şi nu numai, s-ar putea prăbuşi dacă cineva, Ministerul Culturii sau sponsorii, nu ar contribui financiar la reabilitarea acestuia. Este vorba de Biserica Catolică din Malcoci, una dintre puţinele clădiri istorice care nu se află încă pe lista patrimoniului naţional. Deşi în urmă cu doi ani specialiştii din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice şi-au declarat intenţia de a efectua o expertiză a vechii biserici de la Malcoci, se pare că nici acum nimeni nu cunoaşte care este starea actuală a clădirii şi nimeni nu poate să spună cât ar costa reabilitarea lăcaşului de cult. Cert este că Biserica Catolică este în prag de prăbuşire, deşi aceasta ar putea fi uşor inclusă pe lista patrimoniului naţional. sursa: Obiectiv de Tulcea http://www.obiectivtulcea.ro/stirile-zilei/17259-biserica-catolic-din-malcoci-monumentul-care-se-prbuete.html |
Etichete: Arhidieceza de Bucureşti, Biserica Catolică din Malcoci, germani în România, judeţul Tulcea, monument istoric
Scris de: Tatiana Cincasciuc
Sfânta Tatiana Martira a Romei este sărbătorită, atât de biserica ortodoxă, cât şi de cea romano-catolică, pe data de 12 ianuarie. Despre această sfântă nu se ştiu multe, dar se pot afla. Si ca să vă scutesc de o muncă, eu vă voi împărtăşi câteva din puţinele mele cunoştiinţe, pe care, daca le veţi citi, vă vor impresiona!
Se pare că Sfanta Tatiana a trăit în secolul al III-a, la Roma, unde a fost diaconiţă a Bisericii şi a avut parte de o moarte cumplită, prin decapitare. Astfel, a ajuns ceea ce este astăzi: o martiră!
Tatiana s-a născut în Roma Antică. Tatăl sau era un om credincios şi temător de Dumnezeu, crescându-şi fiica tot în dragoste şi frică de Dumnezeu.
Sfânta Tatiana s-a hotârat să ramână fecioară toată viaţa şi să-L ia ca soţ pe Isus Cristos, pe care il slujea zi şi noapte. A suferit mult, din dragoste pentru Dumnezeu; capturată şi închisă de necredincioşi, Tatiana a fost silită să se închine unor idoli păgâni, dar pentru că a refuzat categoric sp comită un asemenea pacat, a fost judecată şi bătută cu cruzime şi sadism de către slugile tiranilor. Dar raul se intorcea mereu împotriva acestora, căci în timp ce ei o maltratau pe Sfînta Tatiana, îngerii Domnului ii loveau pe slujitori. Dar ceea ce-i irita şi il surprindea, cel mai tare, pe nedreptul judecator era faptul ca Tatiana era mereu sanatoasa, avand ochii luminati si veseli. Aceste minuni divine erau considerate vrajitorii, de catre poporul pagan, ce avea impresia ca parul sfintei facea farmece, de aceea judecatorul a decis sa ii fie taiat. Nici multiplele pedepse din ce in ce mai aspre, nici intemnitarea sfintei, nici leul care a fost pus sa o manance nu au convins-o pe Sfanta Tatiana sa se inchine zeilor, adorati de pagani. Mai mult, ea ii batjocorea pe judecator si pe chinuitorii ei si ii defaima pe idolii acestora.
Intr-un final, nemaistiind cum s-o determine sa renunte la credinta, judecatorul a decis sa-i fie taiat capul, impreuna cu al tatalui sau, pentru ca si acesta era tot crestin.
În perioada 1950 – 1955, după reorganizarea Mitropoliei Olteniei, capul sfintei martire a fost depus întâi la Episcopia Râmnicului, iar apoi la Catedrala Mitropolitană “Sfântul Dumitru” din Craiova, unde il putem găsi şi astăzi.
Sa luam si noi aminte la minunile, pe care Domnului nostru Isus Cristos le-a savarsit, prin aceasta sfanta fecioara, si sa urmam cu mandrie si curaj exemplul Sfintei Tatiana Martira a Romei, care, desi nu este foarte cunoscuta, a avut totusi parte de o viata neobisnuita!
În timpul Adventului, ca de fiecare dată, diverse mişcări religioase organizează zile de reculegere. La una dintre ele am fost invitat şi eu. Am primit cu bucurie invitaţia şi i-am dat curs, mulţumind persoanei care mi-a făcut invitaţia. Ajuns în acel mediu, opac pentru mine, o persoană din exterior, am trăit moment dramatice, pe alocuri, nu greşesc dacă spun hilare. Unele dintre manifestări mi-au amintit de “Marele popor rus”, amintit de “tătucul Stalin”, în intervenţia de la Radio Moskova, după ce s-a sfărşit cel de-al doilea război mondial, în care tătucul, amintit mai sus, mulţumea “Marelui popor rus pentru nenumăratele jertfe şi Bisericii celei de-a Treia Rome” pentru disponibilitatea de care a dat dovadă. Care e similaritatea?… e simplă, aici începe povestea. Biserica Ortodoxă rusă fusese scoasă în afara legii înaintea acestei declaraţii de mulţumire. Pentru a celebra triumful “omului nou de tip sovietic” şi pentru a aduce ceva modificări în peisajul Uniunii Sovietice, Stalin a înlocuit manifestările religioase cu manifestări ale clasei muncitorilor, acum clasa conducătoare. Pe faţetele fiecărei instituţii publice tronau chipuri ale marelui om şi imbolduri revoluţionare. Oamenii era îndemnaţi să se întreacă în muncă şi în propagandă. Aşa apar în marile bazine carbonifere oameni care raportau producţii record în fiecare zi şi erau trecuţi la gazeta de perete. Deoarece creau modele pentru ceilalţi se alegeau, aleatoriu, persoane neînsemnate. Aşa apare şi “personagiul” nostru, rusul Stahanov, un muncitor din minele sovietice. El devine exemplu şi întrecerea socialistă din “Marele lagăr” ajunge să îi poarte numele: “întrecerea stahanovistă”.
Revenind la titlul şi subiectul nostru, am observat în acel mediu religios, unde fusesem invitat, stahanovişti religioşi. Fiecare se întrecea întrecea în a expune, fără vreo noimă, citate din clasici şi sfinţi, din misticii răsăriteni sau din cei occidentali. Aşa s-a transformat acel mediu într-unul stahanovist şi, ce e mai rău, stahanovist religios pentru ca următorii la rând erau îndemnaţi de antevorbitorii lor să folosească acest model. SĂ TRĂIEŞTI TOVARĂŞE STALIN, dar în cuvinte spirituale!
Un colind ukrainian, sper să vă placă!…
Rugaciunea Sfantului Francisc de Assisi
Doamne,
fa din mine un instrument
al împacarii între oameni:
Unde este ura ,eu sa aduc iubire,
Unde este vina ,eu sa aduc iertare,
Unde este dezbinare,eu sa aduc unire,
Unde-i ratacire,eu sa aduc adevarul,
Unde-i îndoiala,eu sa aduc credinta,
Unde-i disperare,eu sa aduc speranta,
Unde-i întuneric,eu sa aduc lumina,
Unde-i suferinta,eu sa aduc bucurie.
Doamne,ajuta-ma ca mai curând
eu sa mangai pe altii decît sa fiu mangaiat,
Ca eu sa-i înteleg pe altii decît eu sa fiu înteles,
Ca eu sa iubesc pe altii decît eu sa fiu iubit.
Caci cînd ma uit pe mineînsumi atunci ma gasesc,
Cînd iert atunci gasesc iertare,
Cînd mor pentru mine,atunci înviu la viata de veci.
Amin.
Şi ca să nu rupem acest lanţ postez şi un alt blog care are aceeaşi intenţie: mmary
Cine mai are îndoieli cu privire la unitatea bisericii are aici dovada că se înseală, bineînţeles în sens figurat. Iată ce se proferează despre Biserica Catolică.
Era să uit, Arsenie Papacioc vă spune ceva?….
După ce, în dese rânduri , construcţia de lângă Catedrala Sfântul Iosif a fost declarată ilegală, lucrările nu se opresc, ba mai mult continuă hărmălaia fără sfârşit cu largul concurs al autorităţilor. Autorităţi care, obediente faţă de regim, închid ochii de fiecare dată la ilegalităţile ce se ţin lanţ şi nu se mai sfârşesc. Aştept cu nerăbdare să intre în vigoare legea care va reglementa şi îngrădi dreptul la liberă exprimare în spaţiul virtual al fiecăruia dintre noi. Şi atunci când toţi vom suferii pentru că nu ne putem exprima liber, trăind într-o ţară care din zi în zi alunecă în absurd, poate vom înţelege într-un final ce am piedut. Cu siguranţă că rugăciunile nu vor rezolva nimic (deşi trebuie să continuăm să ne rugăm), aşa cu nu au rezolvat nici până acum, nici postul negru propus de Excelenţa Sa, Ioan Robu, nu cred că rezolvă nimic fără ca fiecare dintre noi să ne exprimăm necontenit. A nu se înţelege că este o formă de protest pe care eu nu o îmbrăţişez, ba dimpotrivă, e poate singura modalitate de exprimare de care Biserica poate să uzeze, dar noi, noi ce facem?…privim mereu în gol?. Că biserica a intrat în catacombe sau că ea nu a ieşit niciodată de acolo, se poate discuta. Probabil trebuia să se exprime de mult mai mult timp şi nu a făcut-o decât atunci când gluma a căpătat dimensiuni gigantice. Dar şi aşa autorităţile nu trebuiau să aprobe o astfel de construcţie, nici chiar în cazul în care –să presupunem prin absurd că Arhiepiscopul Ioan Robu ar fi semnat pentru o asemenea construcţie – acordul era dat pentru această construcţie aflată în proximitatea Catedralei. Iar gluma se îngroaşe , deciziile instanţei nu sunt puse în aplicare, şi ar trebui să ne întrebăm dacă nu trăim într-un stat în care contează mai mult întrecerea stahanovinistă, fără de Stahanov, legea haosului fără de lege, cenzura şi închisorile torţionare deşi chipurile trăim într-un stat democratic. Şi ce urmează nu s-a întâmplat încă, aşa că mai aveţi un drept acela de a tăcea când nici tăcerea nu mai spune nimic. Gândiţi-vă la acest aspect şi nu mai luaţi în derâdere sau superficial puterile voastre, căci, un lucru nu ne pot lua în afară de gânduri, credinţa noastră, când până şi gândurile ne sunt controlate şi ne este indusă o stare de amorţeală vegetativă. Şi atunci când nu ne pasă că alţii au suferit prin inchisoare, că nu mai avem demnitate, că până să şi murim este prea scump, Biserica ne-a mai rămas loc de refugiu unde ne simţim bine, chiar şi atunci când efortul nostru este nul şi nu contribuim cu nimic. Degeaba ţinem exortaţii pe teme mistice, mergem la biserică regulat, primim fără să dăm, căci atunci când vine vorba să apăram Biserica noastră dormim în front. Oare nu le era mai bine înaintaşilor nostrii în secolele trecute, când aveau biserici din chirpici şi pe jumătate în pământ, când la fiecare ploaie trebuiau să scoată cu căciulile , la propriu, apa din biserică ?… Nouă ce ne mai pasă că avem căldurică la liturghie, confort , preoţi la discreţie şi la orice oră, corul ne cântă, iar la predică putem să dormim nestingheriţi că oricum e mai cald decât acasă!… Căci atât de bine se potriveşte retorica, biserica se poate descurca şi singură!…A, era să uit, antecesorii noştrii aveau mai multă credinţă şi luptau la propriu pentru biserică, noi nu!…
Etichete: Catedrala Sfântul Iosif
Pentru că despre Parohia noastră – de la începuturile sale, de când era o capela a cultului armeano-catolic, continuând cu perioada comunistă şi terminând în zilele noastre – nu se ştiu foarte multe lucruri, lansez astăzi o provocare. Ea sună în felul următor. Cei care cunosc date, au auzit despre documente sau au la îndemână înscrisuri care privesc viaţa Bisericii Sfânta Cruce, au astăzi posibilitatea să le facă cunoscute spre a fi publicate. Totodată lansez public invitaţia de a vă spune povestea despre cum aţi cunoscut persoane importante, preoţi care au activat aici, congregaţii de viată consacrată care şi-au desfăşurat activitatea aici sau persoane care ne pot ajuta pentru reconstituirea istoriei parohiei noastre. În speranţa că acest mesaj va gasi ecou în inimile dumneavoastră, aştept mesaje sau să îmi indicaţi persoane care vor putea să ne povestească despre evenimentele care au avut loc în această parohie. Vă rog în acelaşi timp să transmiteţi mai departe acest apel, poate se vor găsi persoane interesate să ne destăinuie poveştile lor, din viaţa prohiei. Şi nu uitaţi că cei care vor veni vor avea nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a-şi cunoaşte istoria. Doar asa putem reconstitui istoria acum când nu este prea târziu.
PS: Cei care ştiu informaţii despre părintele Klemens Khoren sau părintele Ivan Petre (părintele Sebastian) sunt invitaţi să mă contacteze.
