Toate articolele din categoria: Documente

“Credinţa noastră este viaţa noastră” – Iuliu Hossu

Publicat în de
9
Credinţa noastră este viaţa noastră!

Credinţa noastră este viaţa noastră!

Memoria celor care au trăit înaintea noastră nu trebuie uitată. Vârfurile religioase, politice sau culturale au murit pentru credinţa în valorile lor şi în Dumnezeu. Unii au murit la canal şi în închisorile comuniste, pentru că nu puteau face pact cu diavolul reprezentat de Uniunea Sovietică, sau pentru că nu vroiau să fie umiliţi de un regim ateu şi fără aplecări morale. Dincolo de pornirile firii, de umilinţele fizice şi psihice, de torturile la care au fost supuşi episcopii catolici, au ţinut sus stindardul iubirii lui Cristos şi al credinţei lor, fără să se încovoaie. Niciunul nu a vrut să abdice de la valorile morale sau de la credinţa sa. Au părăsit viaţa pentru că vroiau să o păstreze. Biserica romano-catolică a fost, pe alocuri, tolerată. Cea greco-catolică interzisă printr-un ordin a lui Stalin, ca de altfel toate bisericile unite din “Lagărul Sovietic”. Justinian Marina, sau Patrarhul Roşu, aşa cum este descris de istoriografi, devenit Patriarh cu implicarea Moskovei, a sperat până în ultimul moment că episcopii greco-catolici vor face trecerea la “Biserica mamă”, aşa cum o numea el, şi vor rupe legătura cu Scaunul petrin. S-a înşelat amarnic. Nici Iuliu Hossu, căruia i s-a propus să devină Patriarh, nici ceilalţi episcopi greco-catolici nu au îngăduit să-şi piardă credinţa. Iuliu Hossu, cel care a citit la Alba-Iulia, important scaun episcopal, actul Unirii, nu putea să renunţe la credinţa sa nici după moarte. La Dragoslavele, însuşi Patriarhul Marina a venit pentru ai convinge pe episcopii catolici să fie aserviţi regimului. În numele episcopilor catolici, Iuliu Hossu, a răspuns că, fără să vină cu aserţiuni teologice şi morale, episcopii catolici nu vor renunţa la credinţa lor pentru că: “credinţa noastră este viaţa noastră”.

Patriarhul a plecat trist, înţelegând că este vorba despre trăire şi convingere. Cu toate acestea, cu implicarea Siguranţei, 36 de preoţi uniţi au fost ameninţaţi şi târâţi într-un fiasco mediatic, prin care se dorea refacerea unităţii rupte la 1700 cu Biserica Ortodoxă Română. 36, un număr similar cu cel al preoţilor şi episcopilor care reluat legătura cu Roma, nu a fost ales întâmplător. Nici autorităţile comuniste şi nici Biserica Ortodoxă Română nu s-a gândit că în lipsa episcopilor, conducătorii “de iure” ai Bisericii, unitatea este nulă. Această mascaradă mediatică trebuia oferită ca putere de exemplu celor peste 1.500.000 de greco-catolici, care în fapt nu au trecut la ortodoxism, ci au fregventat bisericile romano-catolice. Astfel, Biserica Unită cu Roma a supravieţuit timp de 51 de ani de ilegalitate, prin martirii săi şi credincioşi ei. Nu trebuie uitată jerfa lor, ci arătată lumii întregi şi stimată.

Scrisoarea PS Virgil despre decizia resfinţirii Catedralei din Baia Mare

Publicat în de
Răspunde

Preafericirii Sale Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră,

Biserica Greco-Catolică a primit cu indignare decizia Bisericii Ortodoxe Române de a resfinţi duminică, 21 august 2011, Catedrala Greco-Catolică “Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare. Indignarea vine în contextul în care, în diverse luări de poziţii publice, Biserica Ortodoxă Română a spus că doreşte să se reangajeze “într-un dialog onest şi realist” cu Biserica Greco-Catolică, dialog care, conform comunicatului ortodox din 7 iulie 2011, “nu poate fi construit credibil fără o asumare corectă a situaţiei istorice şi a diferendului patrimonial”.

Resfinţirea catedralei greco-catolice din Baia Mare nu reprezintă nici expresia unui angajament onest al Bisericii Ortodoxe în reluarea dialogului şi nici o asumare corectă a situaţiei istorice.

În invitaţia oficială la resfinţirea catedralei greco-catolice din Baia Mare, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe afirmă: “Momentul aniversar al Parohiei Ortodoxe «Adormirea Maicii Domnului», 100 de ani de existenţă, ne oferă plăcutul prilej de a vă invita să luaţi parte la bucuria noastră şi la resfinţirea bisericii parohiale”.

Biserica Greco-Catolică “Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare a fost construită în anul 1911, iar în data de 5 iunie 1930, prin bula papală “Sollemni Conventione” a Papei Pius XI, a devenit catedrală episcopală. În această catedrală, pe data de 2 februarie 1931, a fost instalat episcopul greco-catolic Dr. Alexandru Rusu, primul episcop de Maramureş.

Odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în 1948, Catedrala Greco-Catolică “Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare a fost confiscată de guvernul comunist şi dată Bisericii Ortodoxe, în posesia căreia se află şi în prezent. Catedrala a făcut obiectul a nenumărate revendicări, însă Biserica Ortodoxă a refuzat retrocedarea acesteia. În momentul de faţă există un proces pe rol care să restabilească situaţia de drept a catedralei greco-catolice din Baia Mare.

Pe data de 21 august, conform invitaţiei oficiale, Catedrala Greco-Catolică “Adormirea Maicii Domnului” va fi resfinţită de către I.P.S. Justinian şi P.S. Iustin, episcopi ortodocşi ai Maramureşului, împreună cu I.P.S. Laurenţiu, mitropolit ortodox al Ardealului.

Resfinţirea de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a catedralei episcopale greco-catolice din Baia Mare, precum şi sărbătorirea a “100 de ani de existenţă” a parohiei ortodoxe din aceasta biserică, care eventual ar putea sărbători 63 de ani, reprezintă nu doar un act de provocare şi sfidare faţă de Biserica Greco-Catolică, dar şi un act clar de epurare culturală şi religioasă, falsificare a istoriei, ştergere a memoriei şi furt de identitate.

Prin această atitudine vădit ostilă, Biserica Ortodoxă Română dovedeşte că nu este interesată în redeschiderea dialogului cu Biserica Greco-Catolică. Menţionăm că Biserica Ortodoxă Română a întrerupt unilateral dialogul cu Biserica Greco-Catolică în 2004, iar în ultima perioada Biserica Ortodoxă a fost cea care a adresat mai multe apeluri Bisericii Greco-Catolice pentru redeschiderea dialogului.

În cazul în care catedrala greco-catolică din Baia Mare va fi resfinţită, Biserica Ortodoxă Română se face singură responsabilă de crearea unei noi piedici în calea redeschiderii dialogului cu Biserica Greco-Catolică.

†Virgil Bercea
Preşedinte al comisiei greco-catolice de pregătire
a dialogului cu Biserica Ortodoxă Română

Sursa: www.egco.ro

Apel la memorie: PS Virgil Bercea refuză distincţia acordată

Publicat în de
6

PS Virgil Bercea: Mulţumesc, dar nu accept

9.12.2004, Oradea (Catholica) – Vineri, 24 decembrie 2004, Ajunul Crăciunului, PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, a primit un fax din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, prin care a fost anunţat că, la data de 7 februarie 2004, preşedintele României i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria G, Culte, “în semn de apreciere deosebită pentru activitatea Prea Sfinţiei Voastre în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic şi civic dovedit, cât şi pentru contribuţia pe care aţi adus-o la întărirea legăturilor interconfesionale”.

Mesajul, semnat de dl Laurenţiu Tănase, secretar de stat pentru culte, îl invita pe Preasfinţitul Virgil să participe la ceremonia oficială din ziua de miercuri, 29 decembrie 2004, la sediul Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru a-i fi oferită distincţia. Potrivit informaţiilor primite la redacţie, aceeaşi scrisoare au primit-o şi PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, şi pr. Cristian Sabău, Vicar general de Blaj. Nici unul dintre cei trei nu va participa la această ceremonie.

Iată răspunsul dat de PS Virgil: “Doresc să vă mulţumesc pentru acest mesaj şi în acelaşi timp mulţumesc Preşedintelui dar nu accept această distincţie şi nu voi participa la ceremonie. În plus, acest mod de a proceda, al Preşedenţiei respectiv al Secretariatului de Stat pentru Culte, consider că este o jignire nu numai la adresa Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică ci şi la adresa Bisericii Ortodoxe sau a oricărui alt cult din România.”

stire preluată de pe: Catholica.ro

Eliminarea “Cathedral Plazza”!

Publicat în de
5

Conferinţă de Presă, marţi 12 iulie 2011, ora 12.00, sediul ARCB

INVITAŢIE DE PRESĂ (470/11.07.2011). ÎPS Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, vă invită să participaţi la o Conferinţă de Presă, care se va desfăşura marţi, 12 iulie 2011, orele 12.00, la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB), din Str. General Berthelot nr.19

În cadrul Conferinţei va fi prezentată opinia ARCB referitoare la respingerea de către Curtea de Apel Suceava, în data de 11 iulie 2011, a celei de a şasea şi ultime căi extraordinare de atac ce a fost promovată de către Primarul sectorului 1 şi Millenium Building Development, împotriva deciziei nr. 1989 dată de Curtea de Apel Suceava, în data de 3 noiembrie 2010, prin care a fost schimbată în tot decizia nr. 1025/25.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul stabilirii irevocabile a nulităţii autorizaţiei de construire a auto-intitulatei clădiri Cathedral Plaza.

Având în vedere că au fost epuizate toate căile de atac, ordinare şi extraordinare prevăzute de lege, această soluţie privind nelegalitatea autorizaţiei de construcţie a clădirii amintite, reprezintă punctul final al unui drum judiciar de 5 ani. Rămâne doar o problemă de timp până când aceasta construcţie ilegală va fi eliminată din zona de protecţie a Catedralei „Sf Iosif”.

Biroul de presă
Pr. Ieronim Iacob
Tel. 0733785554
email prieronim@tiscali.it

document preluat de pe site-ul: arcb.ro

Un mesaj aşteptat

Publicat în de
Răspunde

Episcopii catolici din România cheamă la caritate

COMUNICAT DE PRESĂ (749/16.10.2010)

Episcopii catolici din România cheamă la caritate faţă de cei nevoiaşi şi fac apel la respectarea demnităţii umane şi la echitate socială

Episcopii romano şi greco-catolici din România cheamă clerul şi poporul credincios la caritate faţă de persoanele cele mai afectate de criza – economică, politică şi morală – prin care trece România, şi reafirmă demnitatea persoanei umane şi necesitatea răsplătirii muncii cu un salariu corespunzător.

Apelul a fost transmis printr-o Scrisoare Pastorală pe care fiecare episcop a adresat-o diecezei pe care o păstoreşte. Publicarea Scrisorii a fost stabilită de către episcopii catolici din România în cadrul ultimei sesiuni ordinare a Conferinţei Episcopale Române care a avut loc la Lugoj în perioada 28-30 septembrie 2010.

Biserica, aşa cum se aminteşte în Scrisoarea Pastorală, este o „instituţie divino-umană ce trebuie să se îngrijească de binele sufletesc al credincioşilor catolici şi nu numai”, de aceea episcopii doresc să împărtăşească problemele dificile ale timpurilor actuale şi să reflecteze asupra modalităţilor în care ar putea veni în sprijinul pastoral al celor care au de suferit de pe urma actualei perioade de criză din România.

„Orice putere – amintesc episcopii catolici-, dacă nu este bazată pe o responsabilitate morală şi nu este motivată de un profund respect al persoanei, înseamnă distrugerea umanului în sens absolut”. Măsurile de austeritate adoptate până în prezent de Guvernul României „au afectat la noi mai ales pe lucrătorii din sectorul public, pe cei care îi educă pe copii, pe cei care îngrijesc bolnavii, pe cei care asigură liniştea publică, dar şi persoanele în vârstă şi în general familiile vulnerabile, adică pe acelea cu venituri mici”. Solidaritatea cerută de autorităţi este una care «nu ţine seama de dialogul şi de consensul social, care nu respectă transparenţa deciziilor şi a actului de guvernare, care doreşte restrângerea dreptului la liberă exprimare, şi care astfel nu poate fi decât „o vorbă goală care amăgeşte” (Ef 5,6)».

Consecinţele acestor măsuri „le putem vedea cu toţii în viaţa de fiecare zi, iar ele se agravează de la o lună la alta: acutizarea sărăciei, precaritatea locurilor de muncă, degradarea actului medical şi al celui educativ, creşterea migraţiei forţei de muncă cu urmări dezastruoase în planul dezbinării familiei, abandonul şcolar, consumul de droguri, pierderea gustului şi a respectului pentru darul cel mai de preţ făcut de Dumnezeu omului: viaţa”.

„De aceea – declară episcopii catolici – dorim să reafirmăm cu putere demnitatea persoanei umane şi necesitatea răsplătirii muncii cu un salariu corespunzător ce permite un nivel de trai decent şi oferă condiţiile necesare creşterii, educării şi formării tinerei generaţii. Reamintim şi subliniem faptul că persoanele cu dizabilităţi, cele în vârstă, bolnavii, săracii, orfanii, migranţii şi alte categorii de persoane ce necesită asistenţă social-caritativă, sunt cetăţeni cu dreptul la o viaţă decentă, iar măsura grijii faţă de acestea reflectă de fapt nivelul de civilizaţie al unei naţiuni”.

Păstorii Bisericii Catolice din România amintesc că actualul context social, „oricât de dificil ar părea, trebuie să constituie pentru noi creştinii o ocazie de întărire în credinţă şi speranţă în iubirea lui Cristos, o invitaţie la a nu ne închide sufletele în egoismul propriilor probleme şi necesităţi, ci dimpotrivă, întorcându-ne spre Cristos, prin convertire şi rugăciune, să regăsim acele valori creştine care, punându-ne împreună, ne ajută să putem răspunde unor probleme ale semenilor noştri”. Episcopii încurajează astfel „apostolatul ordinelor şi congregaţiilor călugăreşti, asociaţiile Caritas diecezane, asociaţiile persoanelor cu dizabilităţi, asociaţiile pentru viaţă, educarea şi catehizarea tinerei generaţii la diferite niveluri”.

 

Biroul de presă
Pr. Ieronim Iacob
Tel. 0733 78 55 54
Email: prieronim@tiscali.it

Este primul martir catolic din România, din timpul comunismului, ridicat la cinstea altarelor

Publicat în de
Răspunde

COMUNICAT DE PRESĂ, CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA (Bucureşti, 12.05.2010)

Episcopul romano-catolic Szilárd Ignác Bogdánffy (1911-1953), Episcop auxiliar de Oradea şi Satu Mare, mort la 3 octombrie 1953 în închisoarea de la Aiud, va fi beatificat, la 30 octombrie 2010, în Catedrala romano-catolică din Oradea. Va fi primul martir pentru credinţă al Bisericii Catolice din România, din perioada comunistă, ridicat la cinstea altarelor. La 27 martie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul referitor la martiriului episcopului. În aceste zile Episcopul romano-catolic de Oradea, Mons. László Böcskei, l-a întâlnit la Vatican pe Arhiepiscopul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, pentru a stabili împreună data şi locul beatificării.

“Vestea beatificării Episcopului Bogdánffy aduce mare bucurie în întreaga Biserică Catolică din România. Desigur, Bogdánffy, ca preot şi episcop, a slujit Dieceza de Oradea şi Satu Mare, dar ca martir pentru credinţă dă bucurie întregii Biserici Catolice”, a declarat Excelenţa Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Szilárd Bogdánffy s-a născut la 21 februarie 1911 la Feketetó (pe atunci în Ungaria, astăzi Crna Bara din Voivodina, în Serbia). În 1925 familia lui s-a stabilit la Timişoara unde Szilárd a frecventat Colegiul Călugărilor Piarişti, iar apoi seminarul teologic din Oradea. A fost hirotonit preot în Catedrala romano-catolică din Oradea, la 29 iunie 1934. Ulterior a obţinut doctoratul în filozofie şi teologie dogmatică la Universitatea Pázmány Péter din Budapesta. Reîntors în România în 1944, a fost profesor la Colegiul catolic Sfântul Iosif din Oradea şi, în aprilie 1947, a devenit canonic al Catedralei romano-catolice din Oradea şi vicar episcopal.

A fost consacrat episcop în clandestinitate de către Regentul Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti, Episcopul Gerald Patrick O’Hara, în capela Nunţiaturii, la 14 februarie 1949. Două luni mai târziu a fost arestat la Oradea şi mutat de la o închisoare la alta (Jilava, Capul Midia, Sighet şi Aiud) până la moartea sa, din 3 octombrie 1953, survenită după grele şi îndelungate suferinţe. “Era umil şi blând”, şi-l amintea în memoriile sale regretatul episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru, iar pentru disponibilitatea sa în a-i ajuta pe ceilalţi era supus la torturi, pedepse şi izolat la „neagra”, unde rezistenţa umană era supusă la limitele extreme ale supravieţuirii.

Ceremonia de beatificare va avea loc la 30 octombrie în Catedrala romano-catolică din Oradea. La celebrare va fi prezent Arhiepiscopul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care va prezenta decretul de beatificare. Pentru a prezida celebrarea, Episcopul de Oradea, Mons. László Böcskei, l-a invitat pe Cardinalul Péter Erdő, Primatul Ungariei.

Cristina Grigore
Biroul de presă al CER

comunicat de presă preluat de pe site-ul:   www.arcb.ro

Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală: Noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului

Publicat în de
Răspunde

Vatican 24 ianuarie 2010,Sărbătoarea Sf. Francisc de Sales.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XIV-lea

Dragi fraţi şi surori,

Tema Zilei Mondiale a Comunicaţiilor din acest an – “Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală: noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului” – se înscrie în mod fericit în contextul Anului Preoţiei şi pune în prim plan reflecţia asupra importantului şi delicatului spaţiu pastoral reprezentat de comunicaţii şi de lumea digitală, în care sunt oferite preotului noi posibilităţi de a-şi exercita propria slujire faţă de şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Mijloacele moderne de comunicare fac de mult timp parte dintre instrumentele obişnuite prin care comunităţile ecleziale se exprimă, intrând în contact cu propriul teritoriu şi instituind adesea forme de dialog de mai mare amploare. Dar recenta şi exploziva lor răspândire şi impactul lor remarcabil le fac tot mai importante şi mai utile în slujirea sacerdotală.

Sarcina principală a preotului este aceea de a-l vesti pe Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, şi de a comunica harul divin aducător de mântuire prin intermediul Sacramentelor. Convocată de Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica este semn şi instrument al comuniunii pe care Dumnezeu o realizează cu omul şi pe care fiecare preot este chemat să o edifice în El şi cu El. În aceasta constă înalta demnitate şi frumuseţe a misiunii sacerdotale, în care se actualizează într-un mod privilegiat cuvintele Apostolului Paul: “Scriptura spune: ‘Oricine crede în el nu va fi făcut de ruşine [...] oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit.’ Aşadar, cum îl vor invoca, dacă nu au crezut? Şi cum să creadă, dacă nu au auzit? Dar cum să audă, fără predicator? Însă cum să predice, dacă nu sunt trimişi?” (Romani 10,11.13-15).

VATICAN-POPE-AUDIENCE

Pentru a da răspunsuri adecvate la aceste întrebări în contextul marilor schimbări de ordin cultural, care s-au petrecut în mod special în lumea tinerilor, căile de comunicare deschise de cuceririle tehnologice sunt de acum un instrument indispensabil. Într-adevăr, lumea digitală, punând la dispoziţie mijloace care permit o capacitate de expresie aproape nelimitată, deschide perspective remarcabile de actualizare a îndemnului paulin: “Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Corinteni 9,16). Prin răspândirea lor, responsabilitatea vestirii nu doar creşte, ci devine imperativă şi necesită o implicare mai motivată şi eficientă. În acest sens, preotul se găseşte oarecum la începutul unei “noi ere”, deoarece cu cât tehnologiile moderne creează relaţii tot mai intense şi lumea digitală îşi lărgeşte graniţele, cu atât mai mult el este chemat să le aplice în pastoraţie, crescând propria lui implicare, pentru a pune media în slujba Cuvântului.

Cu toate acestea, răspândirea comunicaţiilor multimedia şi bogăţia “meniului de opţiuni” al acesteia pot să prezinte riscul unei utilizări dictate în principal de simpla exigenţă de a se face prezent, şi al considerării în mod greşit a web-ului doar ca un spaţiu care trebuie ocupat. Preoţilor însă, li se cere capacitatea de a fi prezenţi în lumea digitală în constantă fidelitate faţă de mesajul evanghelic, pentru a exercita propriul rol de animatori ai comunităţii care se exprimă acum, tot mai adesea, prin intermediul numeroaselor “voci” prezente pe piaţa digitală, şi pentru a vesti Evanghelia folosindu-se, pe lângă instrumentele tradiţionale, de aportul acestei noi generaţii de resurse audiovizuale (imagini, video, animaţii, bloguri, situri web), care reprezintă ocazii inedite de dialog şi mijloace utile şi pentru evanghelizare şi cateheză.

Prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, preotul poate să facă cunoscută viaţa Bisericii şi să ajute oamenii de astăzi să descopere chipul lui Cristos, conjugând folosirea oportună şi competentă a acestor instrumente, dobândită în perioada de formare, cu o solidă pregătire teologică şi o puternică spiritualitate sacerdotală, hrănită de dialogul continuu cu Domnul. Mai mult decât mâna operatorului media, preotul, în impactul cu lumea digitală, trebuie să facă să transpară inima lui de persoană consacrată, pentru a da un suflet nu doar propriei implicări pastorale, ci şi neîntreruptului flux comunicaţional al “reţelei”.

Şi din lumea digitală trebuie să reiasă faptul că atenţia plină de iubire a lui Dumnezeu în Cristos pentru noi nu este un lucru ce aparţine trecutului şi nici o teorie erudită, ci o realitate în întregime concretă şi actuală. Pastoraţia lumii digitale trebuie într-adevăr să poată să arate oamenilor timpurilor noastre şi omenirii confuze de astăzi că “Dumnezeu este aproape; că în Cristos toţi aparţinem unul altuia” (Papa Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Curiei Romane la prezentarea urărilor de Crăciun, L’Osservatore Romano, 21-22 decembrie 2009, pg. 6).

Cine poate mai bine decât un om al lui Dumnezeu să dezvolte şi să pună în practică, prin intermediul propriilor competenţe în domeniul noilor mijloace digitale, o pastoraţie care să îl facă pe Dumnezeu viu şi concret în realitatea de astăzi şi să prezinte înţelepciunea religioasă a trecutului ca o bogăţie care să ne facă să trăim cu demnitate prezentul şi să construim în mod adecvat viitorul? Sarcina persoanelor consacrate care activează în media este aceea de a deschide calea spre noi forme de întâlnire, asigurând întotdeauna calitatea contactului uman şi atenţia faţă de oameni şi faţă de adevăratele lor nevoi spirituale. Ele trebuie să ofere celor care trăiesc în era noastră “digitală” semnele necesare pentru a-l recunoaşte pe Domnul, dând oportunitatea unei educări în aşteptare şi speranţă, şi unei apropieri de Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, care favorizează dezvoltarea umană integrală. Astfel, Cuvântul poate să traverseze numeroasele răscruci create de intersecţiile tuturor autostrăzilor ce alcătuiesc ciberspaţiul, şi să afirme dreptul de cetăţenie al lui Dumnezeu în orice eră, pentru ca, prin intermediul noilor forme de comunicare, El să poată înainta de-a lungul drumurilor oraşelor şi să se oprească în pragurile caselor şi ale inimilor, pentru a spune din nou: “Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Apocalips 3,20).

În mesajul meu de anul trecut, i-am încurajat pe cei responsabili de comunicaţii să promoveze o cultură a respectului faţă de demnitatea şi valoarea persoanei umane. Aceasta este una dintre modalităţile prin care Biserica este chemată să îşi exercite o “diaconie a culturii” în actualul “continent digital”. Cu Evanghelia în mână şi în inimă, trebuie să reafirmăm necesitatea de a continua să pregătim căile care conduc la Cuvântul lui Dumnezeu, dedicând în acelaşi timp o atenţie particulară celor care încă mai caută, văzând în această căutare a lor un prim pas pentru evanghelizare. Într-adevăr, o pastoraţie în lumea digitală este chemată să ţină cont şi de cei care nu cred, de cei descurajaţi şi care poartă în inimă dorinţa de absolut şi de adevăr veşnic, tocmai pentru că noile mijloace ne permit să intrăm în contact cu credincioşii de orice religie, cu necredincioşii şi cu persoane de orice cultură. Aşa cum profetul Isaia a ajuns să îşi imagineze o casă de rugăciune pentru toate popoarele (cf. Isaia 56,7), este oare posibil să vedem web-ul ca oferind spaţiu – ca o “curte a neamurilor” din Templul din Ierusalim – şi acelora cărora Dumnezeu le este încă necunoscut?

Dezvoltarea noilor tehnologii şi, în dimensiunea ei complexă, întreaga lume digitală, reprezintă o mare resursă pentru omenire în ansamblu şi pentru om în individualitatea fiinţei sale, şi un stimul pentru întâlnire şi dialog. Dar se prezintă de asemenea ca o mare oportunitate pentru credincioşi. Într-adevăr, nici o cale nu poate şi nu trebuie să fie ocolită de cei care, în numele lui Cristos cel înviat, se angajează să se apropie tot mai mult de oameni. Aşadar, noile mijloace de comunicare oferă preoţilor, înainte de toate, perspective pastorale mereu noi şi nelimitate, încurajându-i să preţuiască dimensiunea universală a Bisericii pentru o comuniune largă şi concretă; să fie martori, în lumea de astăzi, ai vieţii mereu noi, generate de ascultarea Evangheliei lui Cristos, Fiul veşnic venit între noi pentru a ne mântui. Nu trebuie să uităm însă că rodnicia slujirii sacerdotale derivă înainte de toate de la Cristos întâlnit şi ascultat în rugăciune; vestit prin predicare şi prin mărturia vieţii; cunoscut, iubit şi celebrat în Sacramente, mai presus de toate în Preasfânta Euharistie şi în Spovadă.

Către voi, iubiţi preoţi, reînnoiesc invitaţia de a folosi cu înţelepciune oportunităţile unice oferite de comunicaţiile moderne. Domnul să vă facă vestitori zeloşi ai veştii celei bune şi în noua “agora” deschisă de actualele mijloace de comunicare.

Cu această încredere, invoc asupra voastră protecţia Maicii lui Dumnezeu şi a Sfântului Paroh de Ars, şi cu afecţiune acord fiecăruia Binecuvântarea mea Apostolică.

Din Vatican, la 24 ianuarie 2010, Sărbătoarea Sf. Francisc de Sales.

SURSA:altmarius