Când aştern aceste cuvinte sunt extrem de dezamăgit, am şi motive. Dincolo de urmările pe care le are asupra vieţii fiecare demers uman de bun simţ răsplătit cu indiferenţă, cei care conduc destinele noastre ale fiecăruia, nu au înteles unul dintre principiile fundamentale care guvernează societatea umană astăzi, care într-un mod simplist se numeşte demnitate umană ( sau dreptul persoanei la demnitate umană). Dincolo de derapajele inerente în orice societate democratică, am ajuns acolo unde nici măcar în visele cele mai crunte nu credeam că o să ajungem. De ce scriu aceste rânduri astăzi şi nu le-am scris ieri, deşi le-am gândit ?…pentru că aşteptam să văd dacă lucrurile evoluează în direcţia în care m-am gândit eu că o să evolueze. Şi îmi pare rău că se întâmplă asta. După discursul de-a dreptul odios în care ”o persoană obeză este cărată în cârcă de o persoană anorexică”, mi-am amintit de o catedrală care ”cară în cârcă” un mastodont, ce similitudine!… o clădire istorică şi de patrimoniu are în coastă o un bloc imens, care poate fi personificat, şi care în opinia mea este o ”persoană de-a dreptul obeză” (am şi eu obsesiile mele). Să mai spun şi că în urma crizei are de suferit şi biserica catolică locală, pentru că acea cotă fixată la 1% din venitul fiecărui creştin se micşorează odată cu micşorarea veniturilor aceloraşi creştini, care sunt bugetari, pensionari şi cărora binevoitorul guvern le-a tăiat în mod grotesc din venituri ???….cred că pare de prisos. Biserica, şi aşa suferindă, trăia din veniturile celor care, din micul lor venit aduceau în fiecare an o sursă de subzistenţă Bisericii. Astăzi lucrurile capătă accente dramatice. Odată cu micşorarea veniturilor se micşorează şi sursele băneşti ale Bisericii catolice şi aşa destul de infime. Ce să mai aşteptăm, poate să vedem că din lipsă de banii pentru plata utilităţilor se vor tăia: curentul, apa şi gazele!?. Acesta poate fi un final dramatic, dar şi mai dramatic decât acesta poate exista unul la care nu vreau nici să mă gândesc, să văd cum de Crăciun, în locul luminilor electrice vor apărea în biserică lumânări, la lumina cărora, se vor celebra toate actele euharistice din lipsă de bani. Şi să nu uităm că şi lumânările se plătesc. Mai rău decât atât, poate fi ca într-un final apocaliptic, statul, prin firmele la care este acţionar, să pună sechestrul pe bunuri pentru a-şi recupera creanţele la utilităţi. Totul se învârte în jurul unui cerc vicios, economia nu iartă, afectate de neplata utilităţilor pe care şi biserica le datorează în fiecare lună, firmele, pot cere executarea silită a tuturor celor care nu îşi plătesc utilităţile. Taxelor datorate statului de către firmele care trebuie să plătească impozite nu se pot plăti pentru că la rândul lor firmele nu îşi încasează banii pe utilităţi. Sper să nu văd biserici închise sau cu lacătul pus pe uşa de la intrare. Mi-ar aduce aminte de un alt timp către care ne îndreptăm cu paşi repezi şi care prin efecte ar putea fi mai puţin groaznic decât cel pe care îl trăim.
PS: era să uit nu vă bucuraţi prea mult că lucraţi în mediul privat, dacă astăzi o firmă poate subzista, mâine nu se ştie iar pensionarii şi bugetarii care altădată cumpărau produse de la firme private, odată cu scăderea salariilor nu o vor mai face, ceea ce înseamnă declin economic şi scăderea vânzărilor deci afectarea mediului privat !…
Pentru că sunt multe momente în care ne merge bine şi uităm că nu este meritul nostru ci al celui care ne-a creat, se cuvine ca astăzi, să-i mulţumim, să-i mulţumim cu atât mai mult că astăzi ne merge mai rău decât ieri. Pentru că ne îngăduie să uităm de El când ne merge bine, se cuvine să-i mulţumim. Pentru că sunt multe momente în care am primit mai multe haruri decât era necesar să primim pentru starea noastră, se cuvine să-i mulţumim. Pentru că dincolo de manifestările noastre fade de spiritualitate, suntem nişte persoane care îşi alimentează conştientul, minimalizând păcatele, să părem mai puţin păcătoşi, înşelându-ne pe noi înşine, în timp ce Dumnezeu nu ne pedepseşte, se cuvine să îi mulţumim. Pentru toate bunurile create, pentru soare şi pentru nori, pentru viaţa noastră zilnică care este darul cel mai preţios pe care ni-l poate oferi Dumnezeu, se cuvine să-i mulţumim. Astăzi ţie Doamne, care ne-ai creat din iubire şi care nu conteneşti să ne oferi zi de zi bucuria de a fi cu Tine, se cuvine să-ţi mulţumim şi deşi multumirile nu adaugă nimic măreţiei Tale, este o bucurie să ne putem numi copiii tăi. Exemplele sunt multe pentru care meriţi pe deplin să îţi mulţumim, iar noi avem nevoie de zilnic nevoie de ajutorul tău. Pentru ceea ce faci necondiţionat, Doamne, se cuvine să îţi mulţumim.