Capela Sfânta Cruce la 1968. (II)

Aşa cum am promis în ultima intervenţie despre parohia noastră, am revenit cu informaţii, pe măsura ce le-am descoperit. Citind despre viaţa religioasă din Moldova, am descoperit cum mărturiile unor preoţii încă în viaţă pot constitui surse documentare inestimabile pentru noi cei de astăzi, care nu am trăit acele perioade istorice.
Despre scurta istoria a Parohiei romano-catolice Sfânta Cruce, informaţiile ies la iveală încetul cu încetul. Cercetând unele amănunte ale vieţii bisericii catolice din Moldova, am găsit fără să vreau unele amănunte despre istoria Parohiei noastre din perioada în care din punct de vedere administrativ aparţinea de Parohia Bărăţia, fiind una dintre cele trei filiale ale celei mai vechi parohii din Bucureşti. Mărturia aparţine parohului Catedralei Sfântul Iosif, părintelui Eugen Bortoş, şi este descrisă în cartea destinată parohiei romano-catolice din Sagna, astăzi sat în Moldova, aparţinând din punct de vedere canonic de Dieceza romano-catolică de Iaşi. Aflat în primul an de preoţie, părintele Bortoş este numit vicar la parohia Bărăţia şi la acel moment vicarul din aceasta parohie îndeplinea serviciile religioase în filiale. Reproduc un fragment din aceea mărturie a părintelui Bortoş, care este foarte sugestivă:

“în ziua de 30 noiembrie, în sărbătoarea Sf. Apostol Andrei, am primit o telegramă de la Mons. Francisc Augustin, prin care mi se comunica faptul că trebuie să mă prezint în ziua de 1 decembrie 1968 la parohia Bărăţia, unde eram numit vicar parohial. Biserica Bărăţiei era locul unde se celebra Sf. Liturghie în limba germană şi maghiară. Pr. Paroh Zudor Francisc şi Pr. Consilier Balasz Bertalan vorbeau limba maghiară, fiind ardeleni. Eu, preot tânăr, care nu ştiam o boabă în această limbă, am ajuns într-un mediu puţin curios. Mons. Augustin bănuia că, după numele meu, Bortoş, ar trebui să cunosc această limbă. Dar neam de neamul meu nu a vorbit nici maghiara, nici ceangăiasca. Uneori am avut momente grele, trebuind să rezolv multe probleme de unul singur. Trebuia să aduc şi să ţin la zi registrele parohiale, trebuia să celebrez Sf. Liturghie dimineaţa la Bărăţie, apoi după-masă la bisericile Sf. Elena sau Sf. Tereza! În plus, trebuia să stau la cancelarie pentru a-i primi pe credincioşi, trebuia să stau zilnic şi să ascult spovezi. Duminica celebram în mod obişnuit trei Sf. Liturghii: la orele 8.00 la Bărăţia, pentru comunitatea germană, la orele 9.30 la Capela Sf. Cruce şi la orele 11.30 la Biserica Sf. Elena.” ( Dănuţ Doboş, coordonator, Sagna File de monografie istorică, Capitolul X, Eugen Bortoş – Memoriile unui fiu al satului Sagna , Editura Sapienţia, Iaşi, 2003, pagina. 187).

Din această mărturie, putem afla că în 1968, Sfânta Cruce, era filială a Bisericii Bărăţia şi că vicarul de la această parohie administra sacramentele în filiale. Alte informaţii avem despre ora la care se celebra liturghia, adică ora 9.30 , precum şi despre cel care administra Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, ordinarul substitut Francisc Augustin, care numea la vremea respectivă vicarii care se ocupau de administrarea sacramentelor pentru celelalte capele şi biserici care nu aveau statul de parohie. ( Ibidem. )

(va urma)

foto: altarul din fosta capelă, astăzi transformată în casă parohială.

Etichete: Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, Balasz Bertalan, Bărăţia, Biserica Sf. Elena, Mons. Francisc Augustin, ordinarul substitut Francisc Augustin, parohia Bărăţia, Parohia romano-catolică Sfânta Cruce, Sagna, Sf. Apostol Andrei, Zudor Francisc