Văd că tot mai mulţi catolici împărtăşesc ideile unui domn care se numeşte Horia Patapievici, e dreptul lor să le susţină, deşi luate ca literă de lege pentru mediile catolice (aceste idei sunt expuse în paginile unor bloguri catolice, sunt susţinute pe site-uri, sau sunt dezbătute cu sârguinţă, etc.) aceste idei îmi par că nu au nimic în comun cu spiritualitatea. Am dat numele acesti domn fără să abdic de la niciun principiu enunţat în articolele anterioare, acest domn este o persoana publică şi ca să fiu sincer în afară de articolele Domniei Sale pe care măcar ca ideal de gândire nu le împărtăşesc, sigura amintire cu Domnia Sa este aceea de la Institutul Culural Român în care la Washinghton, au apărut acele svastici pe crupa unui măgăruş de mărimea unui degetar în ambianţa unor organe genitale masculine. Sper că am fost în acelaşi timp şi academic, parafrazându-l pe distinsul domn şi că nu am forţat limitele bunului simţ amintind despre nişte lucruri care nu îşi au locul pe un blog ce se doreşte a fi spiritual. Am făcut acest lucru pentru a aminti de nişte lucruri nefericite emanate într-un mediu ambiental din ce în ce mai obscen. Nu vreau să critic pe nimeni, scopul acestui articol nu este acela de a critica o persoană, singura mea nedumerire este că aceaste persoane sunt date ca exemplu şi mai mult într-un mediu catolic.
Nu am citit vreun crâmpei referitor la aspiraţiile celeste ale omului, deşi una dintre cărţi se referă la ’’Cerul văzut prin lentilă’’. Dacă cineva mă poate informa cu privire la o acţiune sau la un articol religios, în care pe lângă amintirea unor vremuri trecute creştinii se îmbuibau cu chiolhane şi petreceau consumist, al persoanei amintite mai sus, sunt gata să retractez şi să îi ofer binemeritatele scuze, până atunci lăsaţi-mă să îmi exprim nedumerirea mai ales că nu înţeleg de ce articolele sale sunt date ca exemplu.
Crupa măgăruşului a creat dezbateri aprinse şi după ce la televizor a încins spiritele, cu nonşalanţa proverbială, distinsul domn a axplicat că acele exponate sunt în fond nişte obiecte de artă, care nici mai mult nici mai puţin îşi merită locul în galantarul culturii şi spiritului. Am văzut-o şi pe asta de parcă nu văzusem destule, dar să fiu sincer, nu am înţeles nici astăzi deşi a trecut ceva timp, ce legătură are crupa cu spiritualitatea, ca să nu mai vorbesc de zvastica simbolul nazist preluat din alte vremuri. Şi dacă mă refer la gulaguri şi la lagărele de exterminare, la noaptea cuţitelor lungi în care evreii erau exterminaţi în numele purităţi de rasă, pot să afirm că instituţia Evului Mediu care se numea ’’Congregaţia Indexului’’, ar fi avut foarte mult de lucru, chiar şi atunci când citind articolele din ziare pe care le scria aceeaşi personalitate, constata tonul partinic şi făţiş în suştinerea măgăruşului mai sus amintit cu simbol nazist pe el.
Şi ca să vă amintiţi am postat o declaraţie, vă rog să comentaţi unde vi se pare că acest articol este nefondat!…
Iar la final urmăriţi doamnele cu cele doua cărţi în mâini, par a fi spirituale sau nu?…
Etichete: parerea mea
Spiritualitatea e la pamant in zilele noastre. Apar tot felul de pseudopersonalitati ca personajul descris de catre dumneavoastra, care dau palme culturii romanesti si spiritualitatii de veacuri, recunoscuta a poporului roman. Imi vin in minte cuvintele marelui nostru poet Mihai Eminescu:”Unde esti tu Tepes doamne, Ca punand mana pe ei, Sa-i imparti in doua cete…, In smintiti si in misei. Si in doua temniti large, Cu de-a sila sa-i aduni, Sa dai foc la puscarie, Si la casa de nebuni.” De actualitate…
Trist. In zilele noastre, in numele si aparenta asa-zisei arte, apar tot felul de mizerii care nu au nimic in comun, nici cu arta, nici cu moralitatea, nici cu vreun ideal de vreo atare maretie, whatsoever.
Mi-e greu sa cred ca un personaj atat de dubios si controversat ca mai sus numitul H. Patapievici poate gasi sustinere in blogurile si site-uri crestine de la noi.
Ori Patapievici e vreun sfant recent convertit la ateism, ori o luam usor-usor cu totii razna.
Îmi pare rău că nu pot să dau linkurile pentru că nu e firesc, dar intră pe bloguri şi ai să vezi singur!…domnul cu pricina ”vinde idei” care se vor a fi religioase!… şi să fiu sincer când am văzut domniţele cu biblii în mână din filmuleţul postat mai sus m-am cutremurat pentru că erau în compania unor crupe şi zvastici ca să nu mai vorbesc de alăturarea cu organele masculine sub aceeaşi aulă a ICR, patronată de acest domn!…filmuleţul este foarte sugestiv mai ales dacă este urmărit cu atenţie!…
Suntem cu totii atat de ispititi sa dam cu pietre in oameni in loc in pacatele lor. Cred ca e o chestiune de optica. Si mai cred ca generalizarile sunt intotdeauna periculoase. De pilda, ma intreb daca domnul Johnny care il elogiaza pe “marele poet national” Eminescu stie ca era antisemit, ba chiar inca unul foarte virulent? Dali era ateu (cel putin o mare parte din viata), dar face acest detaliu ca pictura lui sa fie mai putin valoroasa? Van Gogh era nebun cu acte in regula, dar cu ce ne deranjeaza asta cand privim un tabloul de-al lui? Despre Michelangelo se spune ca ar fi fost homosexual, dar oare cand vezi “Pieta” mai are vreo semnificatie aceasta banuiala? Sadoveanu era comunist, dar asta nu l-a facut un scriitor prost. “Nimeni nu e fara de pacat”. Si cred ca in privinta scriitorilor si a artei in general, e nevoie sa ne detasam de omul respectiv si sa luam in calcul doar produsul mintii sale. Derapaje au toate mintile (mari sau mici). Insa mi se pare imprudent sa-l judecam pe autorul “Ochilor Beatricei” prin prisma unei erori (grave, fara indoiala!) precum aceea cu zvastica. Din pacate, arta contemporana legitimeaza prea adesea derapajele ca forma autentica de exprimare artistica… Cred ca e si o manifestare a raului care e prezent mereu in noi si pe care incercam sa-l gasim mereu si in altii… desi binele exista intotdeauna… frumosul din scrierile lui Patapievici exista (o parte din el e postat pe blogul meu). Nu sunt o fana a lui, dar nici nu cred ca e nici academic, nici crestineste sa aruncam cu pietre in el. Oricine poate gresi. Din varii motive. Artistii gresesc adesea din dorinta de a epata. Sa ne rugam pentru cei care gresesc astfel.
Eu nu pot decat sa va respect punctul de vedere, desi nu il imbratisez in totalitate si sincer chiar va multumesc pentru opinia exprimata, e pt prima data cand imi comentati ideile. Poate fi o diferenta de optica, nu neg, dar nu inteleg cum obiectele religioase pot sta sub aceeasi cupola cu falusurile!…si daca urmariti cu atentie filmuletul care in opinia mea este sugestiv, veti vedea acest lucru!…acesti domn, distins de altfel, patroneaza o institutie publica romaneasca si care are ca scop principal, promovarea culturii romanesti peste granitele tarii!…
Aveti dreptate, nimic din ceea ce au creat foarte multe personalitati ale culturii nu poate fi sters de apartenenta lor la o entitate , minoritate sexuala, partid politic, etc., dar pot macar sa am pretentia de la oamenii care scriu, gandesc si actioneaza, sa nu se afle intr-o dualitate in gandire si actiune!…gandirile dualiste, partinice sunt la fel de periculoase ca si generalitatile!…
Sa nu absolutizam iarasi. Nu am spus (si nici nu as avea cum sa o spun) ca as agrea cumva idee de alaturare intre cele doua tipuri de “exponate” care trimit la religios ori la pornografie. Daca nu am fost destul de clara o spun acum: este o aberatie logica si estetica (desi, in anumite cercuri, scandalizarea a devenit o coordonata a artei), a carei elucubratie imi face greata (nu doar spiritual, ci si intelectual).
Indraznesc sa recomand o carte minunata a benedictinului Anselm Grun, “Dezbinari”, in care cred ca e expliciat extraordinar de bine dualismul dintre bine si rau care coexista in fiecare fiinta umana: ceea ce mi se pare interesant e ca autorul spune ca raul nu trebuie eliminat total si ca a crede ca putem face asta vreodata este intr-o iluzie. Raul trebuie asumat ca atare, trebuie invatat sa traim cu raul din noi. Cu cat ne cunoastem mai bine latura intunecata, cu atat mai bine vom reusi sa tratam cu ea. A crede ca putem elimina complet raul din noi cred ca e si o lipsa de smerenie. Raul trebuie incredintat, ca toate neputintele noastre, Domnului: el e singurul in stare sa prefaca intunericul in lumina, noi suntem niste vesnici bajbaitori prin negurile neputintelor si rautatilor noastre.
O iau pe rând, răspunzând fiecărei întrebări în parte, eu nu polemiz cu Dvs. cred că am fost mai puţin explicit. Nu am spus că aţi agrea “ideea alăturării celor două exponate”, se poate interpreta, eu am vorbit însă în general, am spus că aceea alăturare mi se pare nefericită. Am citit toate operele, domnului enunţat mai sus, mie unul nu mi se parte vreun clasic din care să mi se pară că ar trebui să citez, asta nu înseamnă că nu îl agreez. Nedumerirea mea de ce nişte opere lipsite de substanţă sunt amintite atât, am intrat de curiozitate pe blogul Dvs. am găsit fără să vreau articolul cu “îmbuibarea din timpul regimului comunist” şi mărturisesc că nu mi se pare vreo operă capitală, am citit texte cu mult mai bune!… Şi nu vreau să absolutizez, nu vreau să fiu nici prea critic şi nici mult prea smerit. Dacă vă referiţi la răul asumat care să mă viezeze şi pe mine, sunt gata să recunosc, sunt conştient că nu pot îndrepta ceva doar criticând, eu nu sunt Savonarola sau vreun inchizitor spaniol, îmi expun o părere fără referire la ceva anume sau cineva anume. Articolul nu vă viza pe Dvs. era doar un punct de vedere atât şi nimic mai mult. Vă mulţumesc pentru sugestia de a citi respectiva carte, am să o citesc când îmi va cădea în mână.
In paranteza fie spus, sunt o admiratoare a lui Savonarola. Cred ca avem nevoie de unul ca el in vremurile noastre.
Iar polemica (eleganta, desigur) cred ca face parte din progresul intelectual, nu vi se pare?
Ba da, sunt întru totul de acord. Deşi uneori mi se pare că filosofez peste măsură şi mă împotmolesc în lucruri care nu sunt de substanţă şi folosesc foarte multe cuvinte care sper ca nu îşi pierd din consistenţă şi se diluează!…
Păi, Savonarola era aproape să devină sfânt dacă nu era aşa de obtuz în gândire!…e bine totuşi că se încearcă reabilitarea lui!…
Savonarola obtuz? De ce? Pentru ca s-a opus desfraului papei Borgia? Ori pentru a starpit homosexualitatea din Florenta? Iarasi ne oprim asupra lucrurilor secundare… Da, Savonarola poate fi clasificat ca obtuz pentru gesturi precum confiscarea oglinzilor si a cartilor pagane, dar intr-o cetate in care lumea decazuse in asemenea hal, cred ca masurile lui, incadrate spiritului vremii in care traia, erau indreptatite. Personal, cred ca spiritul lui Savonarola trebuie readus in atentie in predicile preotilor nostri, fiindca iadul si diavolul sunt niste realitati pe care parca multi dintre noi le dam deoparte… tindem sa le uitam, ca e mai comod asa…
“dar pot macar sa am pretentia de la oamenii care scriu, gandesc si actioneaza, sa nu se afle intr-o dualitate in gandire si actiune!…” Oamenii nu sunt niste repere. Reperul e unul singur: Isus. La oameni totul e dual, chiar daca nu neaparat exterior. Suntem cu totii niste fiinte sfasiate intre bine si rau. Eu personal nu ma cred ma buna ori mai putin duala doar datorita faptului ca sunt practicanta si ca il iubesc pe Isus, pentru ca inconsecventa personala (care imi arata ca il iubesc mult mai putin decat imi place mie sa cred) ma face sa nu le pot cere altora sa fie cum nu sunt eu insami, adica incoerenta, deci duala. Cea mai buna dovara a incoerenti mele e aceea ca ma spovedesc saptamanal. Cand o voi face macar lunar am sa pot spera ca am trecut la un nivel mai suportabil de incoerenta si deci de dualitate. Un preot din cartea mea vorbeste exceptional despre dualitate, va recomand sa-l cititi.
Sunt întru totul de acord cu reperul pe care îl propune biserica adică cu Cristos, el trebuie să fie un reper şi mai mult trebuie să continue să fie un reper!…Şi fără să încerc fiu obtuz, eu cred că şi oamenii pot fi repere la o scară mai mică, altfel modelul creştin al urmării lui Cristos este ca să folosesc un termen la modă “nesustenabil” şi fără să cred că sunt mai bun decât alţii, singurul etalon sunt eu, cu mine concurez când vine vorba de bunătate şi pietate (a se înţelege că eu pe mine doresc să mă fac mai bun raportându-mă la ceea ce am făcut ieri şi încercând să mă îndrept). Şi da, eu îmi doresc să nu fiu dual în gândire şi acţiune, atât şi nimic mai mult. Eu nu mă raportez la cât de bun sunt eu că sunt practicant şi chiar consider că nu sunt cu nimic mai bun ca fariseii dacă enunţ o astfel de idee. Ca o concluzie personală dezbaterea cu Dvs. o consider utilă, sper însă că vom putea vreodată să discutăm şi personal despre problemele ridicate de Dvs. mai ales că vă cunosc din vedere dar nu am avut niciodată ocazia să vorbim!…
“Eu pe mine a ma fac mai bun” cred ca nu e cea mai fericita formulare. Mai bun nu ma fac eu, ci Cristos care traieste in mine. Un preot pe care il cunoastem amandoi cred (a fost vicar la Sf Cruce) spunea: tot ce-i rau e de la mine, tot ce-i bun e de la Cristos.
Nu am spus asta, am spus că eu concurez cu mine ceea ce este altceva şi ca să fiu mai explicit sunt de acord cu preotul pe care “îl cunoaştem amândoi”!…Şi dacă ţineţi la rigoare şi afirmaţia pe care aţi pus-o între ghilimele şi care nu îmi aparţine nu este întru totul falsă. Sfântul Augustin spunea şi citez din memorie că : “Dumnezeu nu poate să ajute să mă mântuiesc fără ca eu să îmi doresc acest lucru”, ceea ce se poate traduce, “eu pe mine ma fac mai bun”, da mântuirea nu mă exclude pe mine!…iar în lipsa mea Dumnezeu nu mă poate ajuta cu forţa ceea ce nu exclude pe mine care mă mântuiesc doar cu aportul meu!…
“Cel care te-a creat fara tine nu te poate mantui fara tine”: sf. Augustin. Cand spuneam ce spuneam nu negam asta, ci intentionam a spune ca binele din mine nu e intrinsec al meu, ci vine din harul lui Dumnezeu care locuieste in mine. Probabil ca singurul meu aport e acesta: deschiderea usii Celui care bate la ea. Harul lui face restul.
Da, este unul dintre pasaje, desi nu m-am referit la acest pasaj el poate sa imi sustina intru-catva cele afirmate mai sus!…Am spus ca Dumnezeu ma mantuieste doar cu aportul meu fara sa spun ca sub actiunea harului, credeam ca se subintelege!…
Nu mai am unde să răspund, aşa că am să o fac în continuarea ultimului răspuns!….O fi fost el pios şi poate că predicile lui erau entuziasmante era şi firesc pentru că ordinul din care făcea parte era unul al predicatorilor!…Că a vorbit de Rai şi iad în mare măsură era şi pentru ca exista un tipar în acele vremuri, toţi predicatorii o făceau cum să nu o facă tocmai el care era admirat de oamenii care asistau cu gura cascată la predicile lui!…Borgia era un papă (sper că ne referim la acelaşi papă, Alexandru al VI-lea), care nu era admirabil pentru cât de mult promova pietatea sau măcar umanismul ca papa Iuliu al II-lea – dacă nu mă înşel -,ajunsese papă în urma cumpărarii “Scaunului Petrin”, nu în urma vreunui “exerciţiu de admiraţie”. De ce e obtuz Savonarola ?…simplu, nu pt că îl critica pe papa Borgia ci pentru că a ars foarte multe obiecte de artă renascentiste din patrimoniu universalităţii, pentru că se dădea ca ideal pe sine, pentru că accepta derapajele lui spirituale şi considera că numai cei ca el se pot mântuii, ceea ce în opinia celor care au trăit în timpul său era inacceptabil!…şi fapul că a fost ars pe rug decurge din toate atitudiniile lui!…