Biserica de pe Şos. Mihai Bravu, nr. 259 ,care se vede din toate zonele limitrofe, probabil şi datorită măreţiei sale, este acolo de puţin timp. Construcţia a început în 1992, când actualul episcop auxiliar Cornel Damian, era paroh la noua parohie catolică fondată de arhiepiscopul Ioan Robu în 1987. Construcţia bisericii a durat câţiva ani şi a fost consacrată în 1998. De atunci au trecut aproape 12 ani, o perioadă scurtă pentru a scrie o istorie, dar o perioadă în care s-au întâmplat multe. Istoria locului este însă lungă, presărată de amintiri pe care le menţionează istoria. În proximitatea bisericii, era o bariera renumită pentru faptul că pe acolo se făcea intrarea în oraşul Bucureşti, bariera Vergului. Era alături de alte 14 bariere, punct vamal, iar până la începutul anilor ’50 zona respectivă delimita Bucureştiul de comunuele din jurul său. Zona se numea Vergului, dupa numele unui paharnic care a trait in secolul 18. Grecul Vergu a avut ranguri inalte la curtea lui Cantacuzino, dar si la cea a lui Brancoveanu. A avut mai multe misiuni diplomatice, a dobandit mosii si avere, a fost conducator de lucrari publice, ceea ce justifica faptul ca o zona ii poarta numele. Vartolomei Vergu, Vergo sau Virgo, după unii, a fost mare portar la 1693 şi mare paharnic – rang boieresc de mare importanţă la curtea domnilor români pentru că acesta avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită -, îndeletnicire pe care a deţinut-o timp de aproximtiv doi ani, între 1695 şi 1697. Vergu, ca mulţi dintre grecii sosiţi atunci pe aceste meleaguri, găsindu-şi, astfel, patrie pe bani, la curtea lui Vodă Constantin Brăncoveanu.
Cunoscuta initial drept Bariera Vergului, aceasta zona se gasea la periferia Bucurestiului interbelic. Dincolo de bariera incepeau comunele limitrofe. Odata cu venirea comunistilor la putere, Bariera Vergului s-a transformat in Piata Muncii, denumire “intarita” si de bulevardul care incepe de aici, bulevardul Muncii (actual Basarabia) si mai tarziu, de statia de metrou cu aceeasi denumire.Recent, piata a fost redenumita Eudoxiu Hurmuzachi, nobilul roman de origine greaca, care s-a remarcat incepand cu revolutia de la 1848. Denumirea este destul de surprinzatoare pentru multi bucuresteni. Bariera servea, prin căpitanii, funcţionarii şi poliţaii săi, ca punct vamal, stabiliment de achitare a taxelor şi impozitelor, ca post de control sanitar şi, ca un fapt lăudabil pentru acea vreme, acţiona ca ambulatoriu pentru organizarea campaniilor de eradicare a unor epidemii şi, nu în ultimul rând, ca unitate de urmărire a infractorilor din mahalalele oraşului. În Bucureştii de pe timpul lui Vergu existau 14 astfel de intrări şi ieşiri ale oraşului, numite bariere. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, pe vremea Alexandru Vodă Ipsilanti funcţionau 13 bariere de intrare în oraş: Bărbătescu, Dealu Spirei, Dudeşti, Calici, Cărămidari, Târgul de Afară, Iancului, Mogoşoaiei, Podul de Pământ, Târgoviştei, Herăstrău, Bariera Nouă şi, bineînţeles, Bariera Vergului.
Revenind la Biserica Romano-Catolică Sfânta Cruce, în perioada interbelică, nu exista decât o capelă aparţinând cultului armeano-catolic, a cărei construcţie a început în 1933 şi care acum este casă parohială. Cu timpul această comunitate armeană s-a dizolvat, urmând ca în 1965 capela să intre în grija Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Aceasta capelă se afla la periferia Bucureştiului până în anii ’50. De reţinut că printr-o circulară din 1943, a arhiepiscopului Alexandru Cisar, se dorea constituirea altor parohii în Bucureşti şi în jurul acestuia în comunele care încă nu erau parte componentă a acestuia. Pe lângă parohiile deja existente: Bărăţia, Catedrala Sfântul Iosif, Cioplea şi Popeşti-Leordeni, arhiepiscopul Cisar dorea ca până în 1947, să se creeze parohii şi pentru zonele în care erau creştini catolici. Astfel apare şi pentru alte zone disponibilitatea construirii unor noi parohii ca de exemplu: pentru zona Aviaţiei, Crângaşi, Bellu, Colentina şi Pantelimon. Aceasta este probabil şi prima încercare de constituire a unei parohii pe teritoriul administrat astăzi de parohia Sfânta Cruce. Ceea ce s-a întâmplat a stricat socotelile arhiepiscopului Cisar, de a constitui noi parohii pe teritoriul Bucureştiului, comuniştii au restrâns începând cu 1948 activitatea tuturor ordinelor călugăreşti, şcolile catolice au fost naţionalizate, iar activitatea parohiilor restrânsă. Această situaţie creată, a împiedicat constituirea unei parohii pentru a deservi zona Pantelimon şi numai după ce părintele armean Clemens Koren, a înaintat o cerere ministerului cultelor prin care informa că este bolnav, iar credincioşii armeni au plecat din această zonă, capela existentă a fosta administrată de parohiile Bărăţia şi Cioplea până la constituirea parohiei Sfânta Cruce.
Etichete: bariera vergului, biserica sfanta cruce, Biserica şi istoria, istorie si religie, perioada interbelica, Spiritualitate
